Gabriela Firea reclamă că biroul din Senat i-a fost spart. „Nu pot să nu-mi pun un semn de întrebare de ce tocmai biroul meu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea, senator PSD aflat în război cu fostul şef al statului, Traian Băsescu
Gabriela Firea, senator PSD aflat în război cu fostul şef al statului, Traian Băsescu

Senatorul PSD Gabriela Firea reclamă că biroul din Parlament i-a fost spart, dar că nu poate spune încă dacă i s-a umblat în cele două laptop-uri din birou sau dacă îi lipsesc unele documente, urmând să fie efectuate verificări.

Ea a precizat că femeia de serviciu a constatat, vineri dimineaţa, că, în noaptea de joi spre vineri, geamul de la uşa biroului a fost spart, uşa fiind închisă, dar că ea a aflat despre acest lucru doar luni după-amiaza şi că va fi sesizată Poliţia, aşteptând însă să vadă şi filmarea.

"Doamna de serviciu a găsit acest geam de la uşa de birou spart, vineri dimineaţa. Am solicitat imaginile pentru a vedea cine a intrat, după terminarea programului, la grupul nostru şi vom afla în acel moment cine a fost, cine a intrat sau a dorit să dacă acest lucru şi dacă poartă şi un mesaj sau este doar un incident banal. Sper să fie o întâmplare şi nu altceva", a spus Firea.

Ea a adăugat că din relatările colegilor parlamentari rezultă că nu a mai existat un astfel de incident în Senat.

"Nu pot să nu-mi pun un semn de întrebare de ce tocmai biroul meu. Sunt curioasă cine a făcut acest lucru", a afirmat Firea. Întrebată dacă în birou existau şi documente de la comisia care anchetează cazul Nana, Firea a răspuns că da, dar că nu vrea să facă speculaţii şi nu poate fi spus acum că ar exista o legătură directă între incident şi audierile de la Parchet în această speţă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite