Fritz, bilanț la 100 de zile fără PSD la guvernare. Ce spune despre rezultatele miniștrilor USR
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis vineri că miniștrii din partidul său au obținut rezultate în ultimele 100 de zile, deși ar fi lucrat „cu mâini legate”. El a enumerat proiectele pe care le atribuie miniștrilor Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău.

„Cu Diana Buzoianu și echipa de la Mediu, România a reușit ceea ce mulți nu mai credeau posibil: peste 20.000 hectare împădurite (ținta PNRR asumată de România: 18.000 ha)”, a scris liderul USR pe pagina sa de Facebook.
În cazul Ministerului Afacerilor Externe, Fritz susține că Oana Țoiu a început reformarea serviciilor consulare pentru românii din diaspora.
„Oana Țoiu reformează serviciile consulare pentru diaspora eliminând intermediarii care cereau ilegal taxe pentru programări. 500.000 de servicii consulare livrate anul acesta”, a afirmat președintele USR.
Fritz a menționat și activitatea lui Radu Miruță, ministrul Economiei, despre care spune că, împreună cu ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a contribuit la repornirea fabricii de la Sadu.
„Radu Miruță împreună cu Irineu Darău a repus pe roate fabrica de la Sadu: hale cu echipamente noi, oamenii cu salariile la zi, fabrica înscrisă în SAFE, contracte concrete puse pe masă. După ani de delăsare, că în fabrică crescuseră copaci”, a scris Fritz.
Liderul USR susține că aceste proiecte arată că activitatea miniștrilor poate produce rezultate chiar și în condițiile actuale ale guvernării. El a criticat, în același timp, actuala situație politică și a susținut că România are nevoie de un guvern cu puteri depline.
„Sunt 100 de zile de când PSD-AUR au aruncat țara în criză fără nicio soluție. 100 de zile în care miniștrii USR au livrat chiar și cu mâini legate”, a spus Fritz.
El a precizat că USR susține în continuare formarea unui guvern minoritar alături de PNL și UDMR.
„Avem nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care îmbunătățește traiul pentru români, nu unul care protejează privilegiații PSD. De aceea vom rămâne consecvenți: soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”, a transmis Dominic Fritz.
PSD a decis pe 20 aprilie 2026 să retragă sprijinul politic acordat premierului Ilie Bolojan și să iasă de la guvernare. Decizia a fost luată în urma unei consultări interne la care au participat 4.949 de social-democrați, iar 97,7% dintre aceștia au votat pentru retragerea sprijinului politic. Ulterior, pe 23 aprilie, miniștrii PSD și-au depus demisiile din Guvern, formațiunea deținând șase portofolii în Executiv.
După ieșirea de la guvernare, PSD a decis să susțină, alături de AUR, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Cele două formațiuni au anunțat pe 27 aprilie că vor acționa împreună pentru demiterea Executivului, iar PSD a susținut că a reușit să strângă voturile necesare pentru adoptarea moțiunii.
Social-democrații au motivat demersul prin lipsa sprijinului parlamentar pentru premierul Ilie Bolojan și au prezentat moțiunea drept calea pentru schimbarea guvernării.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis în luna mai, prin moțiune de cenzură adoptată de Parlament. Cu toate acestea, actualul cabinet a rămas la Palatul Victoria sub formă de interimat până la instalarea unui nou guvern pentru a asigura treburile curente ale statului.





















































