Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniștrii PSD și-au dat joi, la ora 14.00, demisiile din Guvernul condus de Ilie Bolojan.  PSD a deținut șase portofolii în Guvern: Transporturi – Ciprian Șerban, Agricultură – Florin Barbu, Energie – Bogdan Ivan, Sănătate – Alexandru Rogobete, Justiție – Radu Marinescu și Muncă – Florin Manole. Ulterior, secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a anunțat că și-a semnat și el demisia.

Sorin Grindeanu/FOTO: Inquam photos/Octav Ganea
Sorin Grindeanu/FOTO: Inquam photos/Octav Ganea

15:59 - Radu Oprea: „Mi-am semnat şi eu demisia”

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a anunțat că şi-a scris demisia, odată cu miniştrii formaţiunii.

Astăzi colegii mei miniştrii PSD şi-au dat demisia din Guvern. Respectăm votul colegelor şi colegilor care au spus: Ajunge! Până aici! Mi-am semnat şi eu demisia odată cu ei şi va deveni efectivă în momentul în care decretele de constatare a încetării funcţiei de membru al guvernului vor fi semnate de către Preşedinte”, a scris acesta pe Facebook.

Secretarul general adaugă că, până la depunerea demisiei, se va ocupa de „partea administrativă astfel încât demisiile să ajungă la Administrația Prezidențială.”


De asemenea, funcția de vicepremier a fost ocupată de Marian Neacșu, iar Secretariatul General al Guvernului a fost condus de Ștefan Radu Oprea.

”Retragerea miniștrilor PSD nu reprezintă o abandonare a guvernării, ci un act prin care este inițiată schimbarea cerută de o largă majoritate a cetățenilor români. Recesiunea, inflația, prăbușirea consumului și a producției impun o astfel de schimbare!

Ar fi fost iresponsabil să continuăm pe aceeași cale care s-a dovedit greșită, mai ales în contextul geopolitic în care ne aflăm! PSD este pregătit să participe la formarea unui nou guvern pro-european și să susțină un premier, politic sau tehnocrat, care să fie receptiv la problemele cetățenilor și care să aibă capacitatea de a colabora cu partidele care îi asigură majoritatea parlamentară.

Până la formarea unui nou guvern, PSD va asigura sprijinul parlamentar pentru adoptarea actelor normative necesare în derularea proiectelor cu finanțare europeană”, a arătat PSD într-un comunicat de presă.

DOCUMENT cu demisiile miniștrilor PSD

Odată cu demisiile anunțate, Guvernul condus de Ilie Bolojan își va modifica structura politică. Premierul urmează să desemneze miniștri interimari din rândul actualilor membri ai Cabinetului, pentru o perioadă de maximum 45 de zile.

În acest interval, în Parlament poate fi depusă o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat deja că va susține orice demers de acest tip.

„Noi ne-am spus din ziua unu şi chiar am enunţat de săptămâni şi luni bune poziţia AUR. Votăm orice moţiune simplă, orice moţiune de cenzură împotriva acestui guvern. Noi nu considerăm că PSD-ul este un partid serios care va depune o moţiune de cenzură şi care va duce la bun sfârşit ceea ce a spus”, a declarat liderul AUR, George Simion.

Acesta a reiterat că formațiunea sa va iniția o moțiune de cenzură în luna mai, conform calendarului anunțat: „Noi vom depune, conform calendarului, în luna mai pentru că noi ne ţinem de cuvânt”.

La rândul său, premierul Ilie Bolojan a precizat, după o întâlnire cu liderii UDMR la Parlament, că au fost analizate scenariile de funcționare ale Guvernului în cazul retragerii miniștrilor PSD. Potrivit acestuia, s-a convenit ca portofoliile rămase vacante să fie ocupate cât mai rapid de interimari, pentru a asigura continuitatea actului de guvernare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite