Fostul şef SRI George Maior: „Îl voi sprijini pe Eduard Hellvig“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior FOTO David Muntean
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior FOTO David Muntean

Fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a declarat luni pentru Agerpres că îl va susţine pe succesorul său, Eduard Hellvig, şi consideră oportună numirea sa la şefia SRI.

„Îl cunosc de mult timp pe Eduard Hellvig şi ştiu că acesta apreciază parteneriatele strategice cu SUA, Marea Britanie, Germania şi Franţa, precum şi apartenenţa profundă a României, inclusiv prin structurile de informaţii, la NATO şi Uniunea Europeană. Cred că va realiza repede că vechile idei de axe politico-strategice sunt desuete, ca element de referinţă în acest context euro-atlantic. Domnul Hellvig ar trebui să continue pe linie de informaţii aceste parteneriate cu o valoare operaţională importantă pentru securitatea României — cea mai semnificativă modalitate prin care pot fi promovate interesele de securitate ale României într-un context internaţional şi regional complex şi din ce în ce mai tensionat'“, a declarat fostul director al Serviciului.

El a subliniat că Hellvig va găsi în SRI o instituţie profesionistă, neutră şi independentă politic.

„Cu toate acestea, va trebui să ofere Serviciului Român de Informaţii instrumentele necesare pentru a performa instituţional, iar vidul legislativ existent care începe să se transforme într-unul informativ să fie rapid depăşit. Îl voi sprijini întotdeauna pe domnul Hellvig cu expertiza şi experienţa mea pentru a avea un mandat de succes, în coordonatele menţionate'“, a adăugat George Maior.


Citeşte şi:

Eduard Hellvig, noul director al SRI. Doar 15 voturi împotrivă

Planul reunit al Parlamentului l-a votat pe liberalul Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii. Hellvig a fost validat cu o largă majoritate: 498 de voturi pentru şi doar 15 împotrivă.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite