Fostul președinte Traian Băsescu emite un mesaj Ro-Alert. „Guvernul inundat de incompetenţă”
0Fostul șef al statului spune că dacă sistemul de avertizare RO-ALERT ar fi fost declanșat în localitățile grav afectate de inundații numărul victimelor ar fi fost mai mic.
Fostul președinte Traian Băsescu a precizat într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook că dacă sistemul de avertizare RO-ALERT ar fi funcționat în cazul inundațiilor catastrofale de la sfârșitul săptămânii trecute, atunci numărul victimelor ar fi fost cu siguranță mai mic.
”RO-ALERT. Guvernul inundat de incompetenţă.
RO-ALERT, un sistem care nu a fost folosit la Galaţi pentru a nu panica oamenii.
Asta este explicaţia neghioabă a unui responsabil de funcţionarea sistemului RO-ALERT.
Dacă RO-ALERT ar fi funcţionat, cu certitudine ar fi murit mai puţini oameni, cu certitudine dezastrul cauzat de ape în gospodării ar fi fost mult mai mic.
Cu un mesaj RO-ALERT lansat în timp util, oamenii şi-ar fi salvat lucrurile din gospodărie urcându-le în podurile caselor, şi-ar fi pus în maşini bătrânii, vecinii bolnavi, actele, lucruri mărunte şi se refugiau în locuri mai sigure sau şi-ar fi dezlegat câinii şi îşi duceau animalele pe locuri mai ridicate.
Efectele neavertizării populaţiei inclusiv prin RO-ALERT le vedem.
Mii de case distruse, mii de oameni trebuie să-şi ia viaţa de la capăt.
Oare va răspunde cineva?
Acesta este un mesaj RO-ALERT pentru viitură de incompetenţă la guvern”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.
Șapte oameni au murit în timpul inundațiilor de la finalul săptămânii trecute, toți din județul Galați. Totodată, 7.000 de gospodării au fost avariate.