Fostul ministru al agriculturii a fost suspendat în absen¡ă din PNL pentru cel pu¡in un an de zile. Liberalii sus¡in că îl vor exclude pe Remeş doar dacă va fi găsit vinovat şi condamnat de justi¡ie în dosarul de luare de mită în car
Fostul ministru al agriculturii a fost suspendat în absenţă din PNL pentru cel puţin un an de zile. Liberalii susţin că îl vor exclude pe Remeş doar dacă va fi găsit vinovat şi condamnat
Fostul ministru al agriculturii a fost suspendat în absenţă din PNL pentru cel puţin un an de zile. Liberalii susţin că îl vor exclude pe Remeş doar dacă va fi găsit vinovat şi condamnat de justiţie în dosarul de luare de mită în care este cercetat.
Remeş nu s-a prezentat la şedinţa Organizaţiei Sectorului 1 a Bucureştiului - acolo unde fusese arondat la revenirea sa în formaţiunea liberală. De altfel, liderii PNL spun că nu mai au nicio veste de la fostul ministru al agriculturii, care s-a retras la Baia Mare şi nu a mai luat legătura cu partidul. Decizia de suspendare a fost votată de 17 membri ai conducerii filialei, unul singur pronunţându-se împotrivă.
Conform unor liberali, acesta a propus excluderea lui Remeş, însă majoritatea nu a fost de acord pe motiv că prezumţia de nevinovăţie trebuie aplicată şi în acest caz. Statutul PNL prevede că un membru poate fi exclus dacă, printre altele, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate sau i s-a interzis exercitarea drepturilor politice sau cetăţeneşti, prin hotărâre judecătorească definitivă.
În aceste condiţii, fostul ministru al agriculturii a fost încadrat la prevederile articolului 13 al Statutului, conform căruia membrii PNL trebuie să se achite "cu demnitate, competenţă şi cinste" de mandatul pe care îl deţin. Remeş a mai fost găsit "vinovat" şi de încălcarea articolului 19 din Codul Etic, care face referire la sancţionarea membrilor PNL care sunt suspectaţi de fapte de corupţie. El are dreptul să atace decizia conducerii PNL Sector 1 la Curtea de Onoare şi Arbitraj în termen de 10 zile. (Bogdan Costache)




















































