Florina Presadă: Dacă Barna sau Orban consideră că au un candidat mai bun ca Ana Ciceală la Sectorul 3, înseamnă că am înnebunit cu toţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florina Presada - FOTO Eduard Enea
Florina Presada - FOTO Eduard Enea

Senatorul USR Florina Presadă a dezvăluit miercuri pe Facebook că deşi face parte din biroul muinicipal al USR Bucureşt, a aflat abia azi, din presă, despre înţelegerea dintre PNL şi USR în privinţa Sectoarelor din Capitală. În forma actuală a înţelegerii, Sectorul 3 ar reveni PNL-ului. „Dacă Dan Barna şi Ludovic Orban consideră că au un candidat mai bun ca Ana Ciceală, înseamnă că am înnebunit cu toţii”, a afirmat Presadă.

„Citesc din presă faptul că Dan Barna a declarat că a terminat negocierile cu Ludovic Orban, iar candidatul pentru primăria sectorului 3 va fi de la PNL. Dacă Dan Barna şi Ludovic Orban consideră că au un candidat mai bun ca Ana Ciceală, cea care s-a luptat cu Firea reuşind să câştige atât de multe bătălii inegale, înseamnă că am înnebunit cu toţii. Unde mai pui faptul că PNL nici nu şi-a anunţat candidatul, iar la ce transferuri de marcă au făcut via PSD, începe chiar să-mi fie teamă. Ca membru în biroul municipal al USR Bucureşti, este prima oară când aflu de acest scenariu pe care îl găsesc inadmisibil”, a scris miercuri pe Facebook Florina Presadă.

Adevărul a arătat cum negocierile dintre PNL şi USR-PLUS pentru candidaţi comuni la sectoarele Capitalei sunt în aer: liderul PNL Ludovic Orban nu i-a mai răspuns la telefon lui Dan Barna de duminica trecută, susţin surse politice. Alianţa USR-PLUS nu-i acceptă pe canidaţii PNL Dan Cristian Popescu (Sectorul 2) şi Dan Croitoru (Sectorul 5), care nu întrunesc criteriile de integritate. USR-PLUS a cerut trei sectoare.

Ultima discuţie dintre Ludovic Orban şi Dan Barna a avut loc în urmă cu 10 zile, la Guvern, în duminica protestului anti-mască din Piaţa Victoriei. Ulterior, premierul nu i-a mai răspuns la telefon lui Dan Barna, nici la mesaje. Liderii USR-PLUS mai aşteaptă câteva zile un răspuns din partea PNL, în caz contrar vor participa separat la alegerile locale în Capitală. Chiar dacă nu vor bate palma cu liberalii, USR şi PLUS îl vor susţine pe Nicuşor Dan pentru primăria generală, susţin sursele citate. 

Până în acest moment, Ludovic Orban şi Dan Barna s-au înţeles ca PNL şi USR-PLUS să împartă sectoarele frăţeşte: trei pentru liberali, trei pentru alianţă. Însă negocierile se blochează din cauza numelor. USR-PLUS  ar vrea să impună candidaţi la sectoarele 1 (Clotilde Armand), 2 (Radu Mihaiu) şi 4 (Simonă Spătaru), în timp ce PNL s-ar alege cu sectorul 6 ( Ciprian Ciucu) şi sectorul 5, unde candidatul liberalilor e Dan Croitoru, care nu este însă acceptat de USR. De asemenea, PNL ar trebui să mai primească sectorul 3, fără miză, în condiţiile în care Robert Negoiţă e favorit clar. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite