Fiul fostului ministru Ioan Avram Mureşan a fost găsit mort în Kenya
0
Fiul fostului ministru al agriculturii Ioan Avram Mureşan a fost găsit mort în camera sa, într-un hotel din Kenya. Surse independente, citate de Hotnews, arată că moartea acestuia s-a petrecut în condiţii suspecte.
Anul 2012 se dovedeşte unul fatidic pentru fostul ministru în guvernul Ciorbea. La începutul anului, Mureşan a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri. Mureşan îşi ispăşeşte pedeapsa în penitenciarul Gherla.
Fiul fostului ministru ocupa poziţia de coordonator al campaniilor electorale pentru clienţii firmei britanice în care activa.
În calitate de expert în comunicare politică a coordonat campanii electorale în Texas, Virginia şi în ţări din estul Europei şi Africa.
Fiul fostului ministru Ioan Avram Mureşan a absolvit London School of Economics şi George Washington University, unde a obţinut un masterat în management politic.