Cine sunt extremiștii maghiari ai Mișcării Patria Noastră, care au amenințat cu moartea o jurnalistă din România
0Extremiștii maghiari de la Budapesta își mută mesajele din plan intern în mediul extern, unei jurnaliste române, de etnie maghiară, fiindu-i aduse amenințări cu moartea. Autoritățile au luat imediat atitudine, fiind începute cercetările.
Barna Bartha, şeful Cabinetului de Politică Naţională al formaţiunii Mi Hazánk Mozgalom (Mişcarea Patria Noastră – extremă dreapta), a agitat apele în România, după declarațiile făcute la o întâlnire politică, unde a făcut aluzie la uciderea unui jurnalist maghiar din Transilvania.
După cum a relatat zilele trecute portalul Transtelex.ro, în data de 30 octombrie, cu ocazia discuțiilor de la Sfântu Gheorghe a turneului de organizare al Mişcării Patria Noastră în județele cu o majoritate etnică maghiară, Barna Bartha a făcut următoarea afirmație: „Dacă maghiarii nu sunt în stare să spânzure astfel de oameni, să îi elimine dintre ei, să nu ne mirăm că am ajuns unde suntem. (...) Poporul ar trebui să îi elimine pe cei ca ea”. Persoana în cauză era Parászka Boróka, jurnalistă română de etnie maghiară la postul public Radio Târgu-Mureş. De asemenea, politicianul a făcut şi declaraţii antisemite şi antirome în cadrul întâlnirii.
Partidul pe care îl reprezintă Barna Bartha e unul de extremă dreapta, apărut după ce mai mulți politicieni au plecat din Jobbik, în perioada 2018-2019, nemulțumiți că formațiunea vira spre centru-dreapta și nu mai menținea linia radicală. Fondator și președinte a fost Toroczkai László, cel care a înființat și „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate”, structură din care făceau parte și Beke István, etnic maghiar din Târgu-Mureș, care la 1 decembrie 2015 dorea să detoneze o bombă artizanală între manifestanții români care aveau să iasă în centrul orașului pentru a sărbători Ziua Națională de 1 Decembrie.
Mişcarea Patria Noastră și-a înființat și o structură paramilitară, legiunea națională. Ca discurs, formațiunea e xenofobă, dar și anti-LGBT. În prezent are doar șase deputați în Parlamentul de la Budapesta, format din 199 de aleși.
Parászka Boróka și criticile la adresa Ungariei
De partea cealaltă, jurnalista amenințată, Parászka Boróka (născută în Gheorgheni, județul Harghita), are o experiență de peste două decenii în presă și este o critică a regimului de la Budapesta. Referitor la Ungaria, Parászka Boróka a spus în nenumărate rânduri că e „stat polițienesc”, unde Viktor Orban a declarat război „politicilor de identitate”, cu referire la discursul anti-LGBT, în timp ce vrea să compenseze printr-o apropiere de comunitățile minoritare maghiare din țările din împrejurimi. Practic, susținea aceasta, vrea să le închidă gura prin diferite fonduri.
Pe pagina personală, Parászka Boróka prezintă mai ales materialele privind promovarea drepturilor omului, în speciale ale femeilor sau ale unor minorități, teme greu digerabile atât pentru puterea de la Budapesta, dar și pentru formațiuni extremiste, cum este cazul Mișcării Patria Noastră.
Extremistul maghiar a fost nemulțumit de poziționările ideologice ale jurnalistei de la Radio Târgu-Mureș, considerând că se înscrie pe linia mass-mediei „inventate de evrei” , cu programe „perturbatoare și distrugătoare” pentru comunitatea maghiară din Transilvania, potrivit site-ului Kronika (de limbă maghiară, din Transilvania). De altfel, Barna Bartha a subliniat că jurnalista este „teribil de inteligentă”, dar nu a văzut în viața lui „o ticăloasă mai mare”, potrivit aceleiași surse.
Tonul tăios al formațiunii extremiste a fost menținut și de directorul de comunicare, Szabolcs Kisberk, care într-un dialog cu Kronika, a afirmat că Parászka Boróka nu e jurnalistă, ci provocatoare și o persoană cu atitudine „antinațională”, subliniind că nu e de acord cu termenii duri de ucidere a cuiva, însă fapta lui Barna Bartha nu intră sub incidența legislației penale, și a menționat că formațiunea „va investiga cazul”.
Autoritățile au reacționat rapid
Premierul Nicolae Ciucă și vicepremierul Kelemen Hunor au reacționat rapid, condamnând amenințările la adresa jurnalistei. După ce premierul a vorbit de sesizarea autorităților, IPJ Mureș a anunțat că face verificări în cazul jurnalistei amenințate de Bartha Barna.