Emil Constantinescu îl evocă pe Corneliu Coposu, la 30 de ani de la moartea Seniorului: de la ura din 1990, la iertarea torționarului și rolul decisiv în drumul spre NATO și UE
0La 30 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu, Emil Constantinescu vorbește despre ura organizată împotriva Seniorului după 1989, despre iertarea torționarului pe trecerea de pietoni, rolul său în integrarea în NATO și UE și despre cât de incomod este azi exemplul său moral.
Emil Constantinescu a spus, intr-un interviu recent pentru publicația Cotidianul că așteaptă cu neliniște fiecare 11 noiembrie. Nu din cauza tonului comentariilor despre Corneliu Coposu, ci din cauza riscului ca Seniorul să fie transformat într o poveste comodă, ruptă de responsabilitatea prezentului.
„Elogiile sunt meritate, dar parcă povestea devine a fost o dată ca niciodată. Nimeni nu își mai imaginează cum ar putea cineva rezista azi cum a rezistat el, 17 ani în închisoare”, explică fostul președinte, în interviu.
22 decembrie 1989. Coposu este dat afară din Comitetul Central, apoi reinființează PNȚ
Constantinescu amintește că imaginea publică de azi, în care aproape toată lumea spune că îl respectă pe Coposu, nu are legătură cu ce s-a întâmplat imediat după căderea lui Ceaușescu.
Corneliu Coposu a reinființat Partidul Național Țărănesc chiar în 22 decembrie 1989. Înainte de acest gest, a mers la Comitetul Central. Acolo, spune Constantinescu, Silviu Brucan, Ion Iliescu și Alexandru Bârlădeanu, fostul lider comunist, l-au recunoscut imediat și l-au dat afară.
„După ce fusese anonim în 21 decembrie, în piața Universității și după ce intrase și în 22 decembrie în Comitetul Central, a fost pur și simplu eliminat. Pentru el era firesc să fie acolo. Pentru alții era ceva nou. El nu mai cunoștea frica” afirmă fostul președinte.
Momentul de cotitură vine în 28 ianuarie 1990, când FSN decide să se transforme în partid și să intre în alegeri. Atunci, spune Constantinescu, începe organizat campania de demonizare împotriva lui Coposu.
Casa Seniorului este vandalizată, pereții sunt acoperiți de inscripții, se strigă lozinci de tipul „moarte lui Coposu”, „a venit din străinătate să ne ia țara”, „nu a mâncat salam cu soia”. Mulțimea ajunge și la sediul PNȚCD.
„Se ajunsese aproape de linșaj. Episodul cu tabul în care îl scoate de acolo Petre Roman, în oglindă cu modul în care fusese scos Ceaușescu, arată cât de profesionistă a fost manipularea” susține Constantinescu.
Satul lui Ion Mihalache și pietrele aruncate înainte de Duminica Orbului
Un episod puțin cunoscut, pe care fostul președinte spune că îl simte ca o datorie de memorie, este cel petrecut în satul fostului lider liberal Ion Mihalache, înainte de alegerile din 20 mai 1990.
Corneliu Coposu și Ion Diaconescu au mers în zona Câmpulung, județul Argeș, la fosta casă a lui Mihalache. Au aprins lumânări și apoi s au întors de la biserică. Răspunsul unei părți dintre săteni a fost șocant.
„Au aruncat cu pietre în ei, reproșându-le că sunt împotriva lui Iliescu, pe care îl divinizau. În satul lui Mihalache, omul care își dedicase viața drepturilor țăranilor. Acolo, unde s a născut ideea țărănistă, erau primiți cu pietre” povestește Constantinescu.
În acest context, el critică formula „poporul are întotdeauna dreptate”, pe care o numește „aberație populistă”.
„Poporul nu a avut dreptate nici în vremea monarhiilor absolute, nici în democrațiile antice, nici la Atena, unde poporul l-a condamnat pe Socrate. Dacă mergi mai departe, același popor l-a ales pe Barabas, nu pe Iisus”, arată fostul președinte.
Constantinescu spune că preferă distincția între „populație”, ca noțiune statistică, și „popor”, ca noțiune cu conținut moral. Din punctul lui de vedere, fiecare națiune conține genii și oameni fără educație, oameni onești și hoți, criminali și oameni drepți, iar raportul dintre ei contează în istorie.
Revoluția ca moment de demnitate și rolul lui Coposu în reconciliere
Fostul președinte reamintește că, în opinia lui, Revoluția din decembrie 1989 a transformat România din „obiect al istoriei”, dependent de marile puteri, în „subiect al istoriei”.
El vorbește despre cei care au ieșit în stradă la Timișoara și la București în 16–21 decembrie, spunând că majoritatea nu se cunoșteau între ei, dar și au asumat riscuri de viață.
„Ei au oferit poporului român ceva ce nu avusese niciodată. Posibilitatea de a deveni subiect al istoriei” spune Constantinescu.
Aici îl leagă direct pe Corneliu Coposu de conceptul de reconciliere. Fostul președinte susține că exemplul Seniorului, care nu a cerut răzbunare, ci împăcare între victime și foștii opresori, a fost esențial pentru integrarea României în NATO și Uniunea Europeană.
„Reconcilierea victimelor cu opresorii lor criminali a fost condiția pentru ca Europa să nu repete scenarii precum Bosnia. Fără această linie, România nu ar fi intrat acolo unde este azi” spune el.
Prima întâlnire cu Coposu. Torționarul pe trecerea de pietoni și „Te am iertat”
Constantinescu povestește că l-a cunoscut personal pe Corneliu Coposu imediat după Revoluție, ca prorector al Universității București. Liga Studenților, formată din tinerii care participaseră la proteste, i-a cerut să îl invite pe Senior la o întâlnire în amfiteatru.
„Aveau nevoie disperată de un model. Voiam să înțeleagă cum a fost posibil ca cineva să reziste atât, ei care dovediseră curaj, dar nu puteau concepe veșnicia suferinței” povestește Constantinescu.
A mers personal la sediul PNȚ, l-a luat pe Coposu și au plecat pe jos spre Universitate. Pe trecerea de pietoni din dreptul Hotelului Intercontinental, un bărbat care venea din sens opus s-a oprit brusc.
„S-a oprit Coposu, m-am oprit și eu. I-a pus mâna pe braț și i-a spus: «Nu-i nimic, treci mai departe. Te-am iertat!» Când l-am întrebat cine era, mi-a răspuns: unul dintre cei care m-au torturat”, relatează fostul președinte.
În jur erau studenți din Piața Universității, iar situația putea degenera. „Putea fi linșat în câteva secunde. Așa am cunoscut capacitatea lui de a ierta”, rezumă Constantinescu.
Pentru el, acel gest de iertare nu a rămas doar un episod personal, ci a devenit o cheie pentru politica de stat a României postcomuniste.
De ce l-a vrut Coposu candidat pe Emil Constantinescu
Fostul președinte spune că răspunsul la întrebarea „de ce m-a ales pe mine” se găsește chiar în memoriile lui Ion Diaconescu. Coposu urmărea atent ce se întâmpla în universități și cum se formează o generație nouă.
În 28 ianuarie 1990, în timp ce FSN se transforma în partid, Senatul Universității București a votat să nu adere la FSN. Constantinescu spune că a propus și a susținut această decizie, cu sprijinul Ligii Studenților.
Au urmat Piața Universității, balconul, Solidaritatea Universitară și apoi Alianța Civică, construită pe adeziuni individuale, asumate public. Pentru Coposu, explică Constantinescu, acesta a fost un semnal că se formează un nucleu de oameni dispuși să își asume responsabilitatea personală.
„El era un om de înaltă cultură, crescut în elita interbelică. Înțelegea repede cine își asumă și cine doar mimează”, spune fostul președinte.
1992. Turneul extern organizat de Coposu și telefonul public către Regele Mihai
În 1992, după ce Convenția Democrată l-a desemnat candidat la prezidențiale, Coposu a considerat că Emil Constantinescu are nevoie de o demonstrație de credibilitate externă care să contrabalanseze imaginea lui Ion Iliescu.
În două săptămâni, cu sprijinul internaționalelor creștin democrate, Seniorul i a organizat lui Constantinescu o vizită în Belgia, Olanda, Franța și Marea Britanie.
„În Belgia am fost primit de președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților, premier și rege. În Olanda, de președinții celor două Camere, premier și Regină. La Londra, m-a primit personal Margaret Thatcher, iar oficial, Foreign Office și conducerea Partidului Conservator” rememorează Constantinescu.
Momentul culminant trebuia să fie lansarea candidaturii prezidențiale în Senatul Franței, la invitația președintelui Alain Poher, în fața presei franceze.
La ora 10 dimineața, cu două ore înainte de conferință, vine însă știrea că Radu Câmpeanu a anunțat candidatura Regelui Mihai din partea PNL.
„Întrebarea era inevitabilă: cum candidați împotriva Regelui Mihai?! Era o demolare totală” spune fostul președinte.
Reacția lui Coposu a fost imediată. Cei doi au mers la o cabină telefonică publică și l-au sunat pe Regele Mihai la Versoix. Regele a respins anunțul lui Câmpeanu și a trimis un comunicat prin fax.
„Comunicatul a ajuns la timp, a fost distribuit jurnaliștilor în Senat și întrebarea nu s-a mai pus. Episodul arată caracterul lui Coposu, dar și prestigiul lui enorm în Occident” afirmă Constantinescu.
El face diferența între „prestigiul în fața unei turme manipulate” și respectul în fața unor oameni educați, care împărtășesc aceleași valori democratice. În această a doua categorie îl așază pe Corneliu Coposu.
Moartea lui Coposu și mulțimea din 1995
Întrebat cum a schimbat moartea lui Coposu lupta politică din 1996, Constantinescu spune că nu știe dacă a influențat scorurile electorale, dar este convins că a schimbat conștiința publică.
„În 1995 s-au umplut străzile Bucureștiului. Au venit oameni din toată țara. Studenți, foști deținuți politici, oameni simpli” povestește el.
Constantinescu amintește ideea unui student de la Petroșani de a ridica o cruce albă purtată de tineri, devenită simbol al ceremoniei.
Cererea Asociației Foștilor Deținuți Politici pentru funeralii naționale a fost respinsă de președintele Ion Iliescu, dar, spune Constantinescu, „nimeni nu a mai putut opri mulțimea”.
Pentru el, acel moment arată „partea frumoasă a sufletului acestui popor”, la fel ca 22 decembrie 1989 sau vizita Papei Ioan Paul al Doilea din 1999.
Mentor, nu „om în echipă”. Relația cu Regele Mihai și povestea „mi-am schimbat regele”
Întrebat dacă îi rezervase un rol în viitoarea sa echipă prezidențială, Constantinescu spune clar că nu își imagina un astfel de aranjament.
„Coposu nu putea face parte dintr o echipă. El era un mentor. Dacă ar mai fi trăit, ar fi rămas mintea luminată în spatele meu, nu consilier sau demnitar” afirmă fostul președinte.
Constantinescu povestește și cum îl vedea Coposu pe Regele Mihai. În tinerețe, Seniorul fusese arestat pentru „lezmaiestate” în timpul lui Carol al Doilea, dar mai târziu îi explică Anei Pauker schimbarea de atitudine în doar câteva cuvinte.
Întrebat dacă și-a schimbat opinia față de monarhie, Coposu i-ar fi răspuns liderei comuniste de atunci: „Nu mi-am schimbat opinia. Mi-am schimbat regele”.
Pentru Constantinescu, această replică arată că instituțiile nu trăiesc în gol. Contează oamenii care le întruchipează.
Fostul președinte mai evocă și discuțiile lui Coposu cu lideri comuniști precum Vasile Luca sau Ana Pauker, dar și modul în care Seniorul l-a apărat în închisoare pe Plăpumaru, primul șef al Partidului Comunist Român, când ceilalți deținuți și gardieni voiau să îl agreseze.
Butonii de la surorile Coposu și testamentul Seniorului
La final, Constantinescu arată un obiect discret, dar important pentru el. Poartă în fiecare noiembrie butonii de cămașă pe care i-a primit de la surorile lui Corneliu Coposu, Rodica și Flavia, după moartea acestuia.
„Au fost însoțiți de o scrisoare scrisă de mână, foarte emoționantă” spune el.
De la amintirile personale, fostul președinte trece la testamentul Seniorului.
„În testament, Coposu scria «N-am nimic de oferit. Atât puținul care-l am, surorile mele vor ști să-l folosească.» Modul în care ele au dat mai departe acest puțin spune la fel de mult ca toate cuvintele noastre” afirmă Constantinescu.
Un model „periculos” pentru o societate obișnuită cu compromisuri
Întrebat cum va rămâne Corneliu Coposu în istorie, Emil Constantinescu spune că răspunsul depinde de tipul de istorie pe care îl va scrie societatea.
În dictaturi, trecutul este rescris continuu și nu încap modele precum Coposu. În democrație, lucrurile devin mai complicate, afirmă fostul președinte, pentru că exemplul Seniorului este „periculos”.
Oamenii tind să își justifice slăbiciunile prin generalizări comode, de tipul „tuturor ne a fost frică”, „toți am fost în partidul comunist român”, „toți am făcut compromisuri cu Securitatea”, „în democrație toți am greșit câte puțin, că asta e viața”.
Coposu nu se potrivește în această narațiune, spune Constantinescu, iar modul în care va fi păstrată memoria lui depinde de felul în care tinerii de azi își aleg modelele.
El povestește și mesajul pe care l a transmis elevilor invitați la Memorialul Jilava, unde au fost duși să vadă locul în care au stat închiși deținuți de conștiință.
„Le-am spus că democrația nu naște eroi, dar poți să trăiești cinstit, să spui adevărul și să fii onest. De ei depinde dacă suferința, munca acestor oameni a avut sens sau nu” conchide Emil Constantinescu.
La finalul interviului, fostul președinte lasă și o avertizare sobră, legată de felul în care ne raportăm la democrație și memorie:
„Sper să nu ajungeți vreodată să vorbiți și despre sfârșitul democrației.”
Se încarcă comentariile...
