Elena Udrea: Guvernarea USL tinde spre zero

0
0
Elena Udrea
Elena Udrea

Elena Udrea a scris pe blogul personal că România începe să achite nota de plată a dezastruoasei guvernări USL şi face o trecere în revistă a „greşelilor USL“.

„După ce Puterea a fost prea ocupată cu suspendarea Preşedintelui, cu retorica anti-europeană şi cu discursuri naţionaliste ce au băgat în sperieţi Vestul, în loc să se ocupe de guvernare, iată că românii sunt cei care plătesc greşelile USL“, scrie Udrea pe blog.

Fostul ministru al Turismului aminteşte că Uniunea Europeană a presuspendat trei programe operaţionale pentru România: Transporturi, Creşterea Competivităţii Economice şi Programul Operaţional Regional. „Cumulat, pierderile pentru ţara noastră pot depăşi 10 miliarde de euro. La acestea se mai adaugă şi POSDRU, care a fost presuspendat din august. Aşa cum au punctat ieri şi beneficiari ai proiectului POSDRU, la marşul de protest din Capitală, acest lucru înseamnă falimentarea a sute de organizaţii şi pierderea a aproximativ 100.000 de locuri de muncă“, precizează Elena Udrea, subliniind că tot ce avea de făcut actualul Executiv era să ducă la bun sfârşit implementarea soluţiilor stabilite de Guvernul Boc şi de Comisia Europeană în toamna anului trecut.

„Dar ei, nici aici nu au făcut nimic. În plus, dacă vă amintiţi, rata de absorbţie a fondurilor UE a fost de doar 0, 01% în septembrie, iar în august a fost de0, 02%“, mai spune Udrea.

O altă menţiune face referire la spaţiul Schengen. Mai exact,  Udrea aminteşte de anunţul Consiliul Uniunii Europene potrivt căruia aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu va fi discutată în aceste zile la Consiliul JAI (justiţie şi afaceri interne), ci în decembrie. „Nu există însă semne că UE va fi de acord cu aderarea României la Schengen nici măcar la Consiliul din decembrie, ci dimpotrivă. Având în vedere preocupările şi abuzurile guvernării USL din această vară, numărul statelor care se întreabă: „Cum să primim România în Schengen?!” a crescut simţitor“, este de părere Udrea.

În altă ordine de idei, fostul ministru al Turismului aminteşte şi de proiectele de investiţii care au fost uitate complet de actuala guvernare. „Absorbţia fondurilor europene tinde spre zero. Membrii guvernului nu sunt primiţi în cancelariile din Vest. Aşa că, pentru că nu au cum să câştige cu un mesaj pozitiv pentru că nu au făcut nimic pentru România în lunile de guvernare, USL critică guvernele precedente. Ceea ce refuză să înţeleagă USL este faptul că un ministru cu viziune ar trebui să ştie că pentru a avea un nivel de trai decent, pensii şi salarii decente este nevoie de investiţii. Investiţiile în infrastructură, în agricultură, în turism nu sunt un moft al guvernelor de dreapta ci creează nu doar locuri de muncă, dar şi colectări la bugetul de stat“, subliniază Elena Udrea.

În finalul postării sale, acesta aminteşte de faptul că România este o ţară care si-ar permite să scoată bani frumoşi de pe seama turismului montan, datorită Carpaţilor.

„Dacă vrem să ne folosim potenţialul, dacă vrem ca românii şi nu numai, să îşi petreacă vacanţele de iarnă facând ski în România şi nu în Austria sau mai nou la vecinii bulgari, atunci trebuie să investim în pârtii, telegondole, modernizarea şi extinderea staţiunilor montane“, este de părere Udrea, specificând că este dispusă oricând să dea sfaturi actualului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite