Elena Lasconi anunță că negocierile pentru o alianță politică la parlamentare au eșuat: „Candidăm prin forțele noastre proprii”. Ce indicații a transmis
0Președinta USR, Elena Lasconi, a anunțat că paridul pe care îl conduce va candida pe liste proprii la următoarele alegeri, după ce negocierile pentru o eventuală alianță politică la parlamentare au eșuat. „Am venit cu propuneri rezonabile. Dar rezultatele nu au fost cele așteptate”, a spus Lasconi. Ea a trasat colegilor din partid câteva sarcini pentru a câștiga alegerile.

UPDATE:17.15: Până la această dată, filiala USR Iași a anunțat oficial că intră de vineri, 6 septembrie, în febra desemnării candidaților la alegerilor parlamentare. Înscrierile pe lista preliminară vor dura până marți, 10 septembrie.
Potrivit Ziarul de Iași, toți actualii parlamentari își doresc să continue în Parlament și, probabil, se vor înscrie în cursă: Havârneanu și Monica Berescu (actuali deputați), alături de Cristi Berea și Marius Bodea (actuali senatori).
UPDATE: 17.00 Elena Lasconi le-a transmis colegilor din partid, printr-un mesaj intern, că trebuie să se rupă de „moştenirea de 35 de ani a trecutului roșu” și că sunt singurii care se luptă „în mod real cu pesedismul”.
„În aceste zile am vorbit cu mulţi dintre voi şi v-am simţit speranţele, dorinţele si entuziasmul. USR a candidat o singură dată pe cont propriu, în 2016 alături de Nicuşor Dan. De atunci, o serie de alianţe au adus multe frustrări interne. Le-am trăit şi eu pe pielea mea şi ştiu ce înseamnă. Trebuie să ne rupem de moştenirea de 35 de ani a trecutului rosu. Suntem singurii care ne luptăm în mod real cu pesedismul. Voi face tot ce ţine de mine ca Romania să nu continue 10 ani în direcţia dată de PSD, adică în direcţia corupţiei, a nepotismului, a combinaţiilor si a guvernării pentru unii, în detrimentul tuturor. Candidăm prin forţele noastre proprii determinaţi şi curajoşi. E şansa noastră a tuturor românilor. Candidăm USR la prezidentiale si la parlamentare”, a transmis Elena Lasconi.
Liderul USR le-a trasat și câteva indicații colegilor pentru a câștiga alegerile:
”1. Strângem semnături pentru prezidenţiale şi parlamentare. De astăzi!
2. Vorbim zi de zi cu românii. Ascultăm ce au de zis, le respectăm părerea.
3. Le spunem cine suntem: partidul pro-libertate.
4. Spunem tuturor că ştim cum să reformăm sistemul de educaţie astfel încât copiii noştri să fie competitivi la nivel european.
5. Spunem tuturor că ştim ce trebuie făcut în sistemul de sănătate astfel încât să nu ne mai fie frică să intrăm într-un spital şi că medicii români să revină acasă.
6. Le spunem că şi noi suntem ca ei, că suferim de prigoana comuniştilor mascaţi în pesedişti şi că suntem singura soluţie să scăpăm de ei. De acum înainte!
7. Spunem românilor că noi facem politică pentru toţi, nu doar pentru unii”.
O echipă alcătuită din membri ai Biroului Național al USR a purtat în ultimele săptămâni discuții cu reprezentanții partidelor de dreapta în încercarea de a face o alianță pentru alegerile prezidențiale și parlamentare.
„Scopul negocierilor a fost oferirea unei alternative românilor, astfel încât România să fie condusă de un președinte de dreapta și de un guvern de dreapta, care să facă reforme. Altfel, România riscă să rămână sub o coaliție toxică, care mărește anual taxele asupra cetățenilor. Pretențiile prezentate de reprezentanții celorlalte partide au fost însă nerezonabile și imposibil de pus în practică”, susține USR într-un comunicat de presă.
Astfel, USR va merge „cu motoarele turate la maximum, în următoarele alegeri și va candida prin forțe proprii”.
„Am stat cu toată lumea la masă, am venit cu propuneri rezonabile. Dar rezultatele nu au fost cele așteptate. Eu voi face tot ce ține de mine ca România să nu continue zece ani în direcția dată de PSD, adică în direcția corupției, a nepotismului, a combinațiilor și a guvernării pentru unii, în detrimentul tuturor. Candidăm prin forțele noastre proprii, determinați și curajoși. Candidăm sub sigla USR la prezidențiale și la parlamentare”, a declarat Elena Lasconi, liderul USR.
USR mai spune că Elena Lasconi este „cel mai bine clasat candidat de dreapta la alegerile prezidențiale, conform sondajelor recente, astfel încât ar fi singura care să învingă candidații PSD din aceste alegeri”.
„Înscrierea în cursa pentru alegerile prezidențiale a mai multor candidați de dreapta va ajuta doar candidații PSD”, se mai precizează în comunicat.