După ce au votat măsurile fiscale, PSD și USR vin cu proiecte care le anulează

0
0
Publicat:

După ce PSD a propus anularea unor măsuri din primul pachet fiscal al Guvernului, doi deputați USR vin cu un proiect care stabilește o dată limită pentru aplicarea majorărilor de taxe. Analiștii economici avertizează că lipsa de predictibilitate afectează încrederea în politicile fiscale și evidențiază incoerența tot mai vizibilă din interiorul coaliției de guvernare.

FOTO Inquam / George Călin
FOTO Inquam / George Călin

În Parlament au fost depuse mai multe proiecte care anulează măsurile introduse de Guvernul Bolojan prin primul pachet de măsuri fiscal-bugetare asumat în Parlament. Deputații USR Cristina Prună și Claudiu Năsui au depus la Senat un proiect care introduce un termen limită pentru majorările de taxe din primul pachet – ianuarie 2027.

În paralel, PSD a depus un proiect prin care se reintroduce scutirea de CASS pentru anumite categorii vulnerabile și unul care corectează plata pe oră a profesorilor și reintroduce bursele. Discuțiile pe marginea acestora încing spiritele în coaliției, în contextul în care premierul Ilie Bolojan le-ar fi cerut parlamentarilor liberali să nu susțină proiectele.

Termen de „expirare” pentru taxele din primul pachet: „Dacă sunt măsuri temporare, să le punem temporar”

Proiectul USR prevede revenirea la cotă unică standard de 19% din ianuarie 2027, precum și la cotele reduse de impozitare și impozitul pe dividende de 10%.

„Această asimetrie între caracterul permanent al poverii fiscale suplimentare şi caracterul temporar al reducerilor de cheltuieli bugetare a generat o disproporţie în sarcina suportată de cetăţeni şi mediul economic. În timp ce statul şi-a asigurat venituri sporite prin creşterea taxelor, drepturile şi beneficiile acordate prin diverse alte acte normative au fost suspendate doar temporar, urmând să se redobândească automat. Din această perspectivă, menţinerea în timp a majorărilor de taxe, concomitent cu reactivarea automată a cheltuielilor prorogate, riscă să creeze un dezechilibru fiscal şi social, crescând presiunea asupra populaţiei şi a mediului de afaceri, fără o justificare obiectivă odată ce contextul bugetar de criză se va atenua”, motivează inițiatorii.

Aceștia notează totodată că menținerea pe termen nelimitat a majorărilor contravine principiului predictibilității.

„Așa au declarat și premierul, și președintele, că sunt măsuri temporare. Ori dacă sunt temporare, să le punem temporar în lege. (…) Deocamdată singurul lucru care este. Temporar sunt suspendările de sporuri și partea de tăieri de cheltuieli, partea de creșteri de taxe nu este deloc temporară”, explică Claudiu Năsui pentru „Adevărul”.

Ce spun analiștii economici

Analistul economic Cristian Păun subliniază pentru „Adevărul” că pachetele de măsuri fiscal-bugetare nici nu au rezolvat încă situația deficitului, deciziile trebuind să rămână la Guvern. În același timp, acesta din urmă este obligat să ia și măsuri de reformă și nu doar creșteri de taxe: „Noi nu am rezolvat situația respectivă, nici măcar cu această majorare de taxe. Vedem că deficitul în continuare rămâne sus, vedem în continuare că avem probleme cu taxe mărite. Deci nu rezolvăm problemele doar cu majorarea de taxe, după cum nu vom rezolva problema deficitului, care, repet, e nerezolvată, ducând taxele înapoi la loc, fără niciun fel de reformă din partea statului român, pentru că cheltuieli vor rămâne tot acolo.

Adică tu, fără să modernizezi, să reformezi statul român, vei avea fix aceleași cheltuieli enorme, multe dintre ele inutile, pe care n-ai cum să le finanțezi din economia reală prin taxare. Ori ducând înapoi taxele, tu poți face acest lucru doar dacă ai spațiu fiscal suficient, adică nu produci deficit și îndatorare suplimentară. Problema, până la urmă, rămâne, problema deficitului, iar cel puțin la acest moment, singura posibilitate de a o rezolva sustenabil este să reduci cheltuielile”.

„Faptul că fiecare politician încearcă cumva să se dezică ulterior de aceste pachete, încearcă cumva să se repoziționeze față de aceste pachete, este în primul și în primul rând incorect față de coaliție” – Cristian Păun, analist economic

„Nu înțeleg de ce nu se discută în coaliție toate aceste probleme și inițiative care să corecteze legislația și de ce nu au aceeași voce cu toții, toți parlamentarii care formează astăzi această coaliție care guvernează România. Faptul că fiecare politician încearcă cumva să se dezică ulterior de aceste pachete, încearcă cumva să se repoziționeze față de aceste pachete, este în primul și în primul rând incorect față de coaliție. Și faptul că fiecare trage ba hăi, ba cea, arată că, de fapt, nu există un interes comun, cel de a moderniza, de a îmbunătăți situația financiară a României. Există, în schimb, un interes absolut divergent, politic, în care fiecare partid încearcă să extragă cât poate de mult din aceste acțiuni solitare. Oamenii vor să vadă că România este guvernată, că se repară. Politicienii, dacă continuă să se joace cu focul și continuă aceeași manieră păguboasă de a guverna finanțele României, nu cred că vor avea câștig politic până la urmă. Electoratul vede cine-i cu haosul și vede cine-i cu reparația la casă”, mai spune Cristian Păun.

„Ar trebui să existe un calendar, în așa fel încât să nu ne mai trezim, ca în ultimii trei ani de zile, când am avut 6 modificări de taxe fiscale dedicate mediului de afaceri, fără niciun fel de predictibilitate” – Adrian Negrescu, analist economic

Analistul economic Adrian Negrescu punctează că „trebuie să existe o predictibilitate a măsurilor de ordin fiscal menite să creioneze un traseu investițional pentru majoritatea celor care își fac curaj să investească bani în România. Într-adevăr, ar trebui să existe un calendar foarte clar legat de aplicabilitatea acestor măsuri, în așa fel încât să nu ne mai trezim, ca în ultimii trei ani de zile, când am avut 6 modificări de taxe fiscale dedicate mediului de afaceri, fără niciun fel de predictibilitate, decizii luate de pe o zi pe alta, fără niciun fel de consultare cu mediul de afaceri”.

Nu este necesar un proiect în Parlament pentru așa ceva, există prevederi clare în Codul Fiscal, iar responsabilitatea revine Ministerului de Finanțe, mai explică analistul economic Adrian Negrescu.

Decizia comisiilor pentru muncă și sănătate din Senat

Amintim că, marți, comisiile pentru muncă și sănătate ale Senatului au dat raport favorabil pentru cele două propuneri legislative inițiate de PSD privind eliminarea obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului, veteranii și văduvele de război, invalizii, foștii deținuți politici, personalul monahal. În favoarea proiectelor au votat reprezentanţii PSD, AUR, SOS şi UDMR. Decizia finală va fi luată de Camera Deputaților.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite