Flavia Boghiu, fost viceprimar USR al Brașovului, achitată în Dosarul „Catacombe”: „Sunt nevinovată, iar astăzi vreau să vă mulțumesc”
0Fostul viceprimar USR al municipiului Brașov, Flavia Boghiu, a fost achitată joi, 8 ianuarie, de Tribunalul Brașov în dosarul cunoscut sub numele de „Catacombe”, în care era acuzată de abuz în serviciu. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile.

Totodată, judecătorii au respins acțiunea civilă formulată de primarul Brașovului, prin care se solicita recuperarea unui presupus prejudiciu de aproximativ 300.000 de lei.
Instanța a dispus, de asemenea, ridicarea sechestrului asigurator și a popririi instituite asupra bunurilor Flaviei Boghiu și ale celuilalt inculpat din dosar, Cristine Manolache, fost șef al Serviciului Administrarea Patrimoniului și Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul Primăriei Brașov, informează Agerpres.
După pronunțarea sentinței, Flavia Boghiu a declarat, într-o postare pe Facebook, că se așteaptă ca Direcția Națională Anticorupție (DNA) să conteste hotărârea. „Mă aştept ca DNA să atace sentinţa, astfel că va mai dura până să avem hotărârea finală”, a transmis aceasta.
Boghiu a reiterat că dosarul a fost deschis în urmă cu doi ani în urma unei plângeri penale depuse la DNA de fostul primar PNL al Brașovului, în prezent deputat, Sebastian Rusu, împreună cu un om de afaceri din Brașov.
Potrivit acesteia, cauza ar fi fost inițial clasată, fiind ulterior redeschisă „în pragul campaniei electorale”, iar trimiterea în judecată ar fi avut loc cu doar două zile înainte de depunerea candidaturii sale.
„Sunt nevinovată, iar astăzi vreau să vă mulţumesc celor care aţi crezut această afirmaţie de când am făcut-o prima dată. Atunci când adversarii politici au folosit acest dosar politic împotriva mea, fiind campanie electorală, au investit sume enorme de bani pentru a împrăştia percepţia că sunt vinovată”, a mai scris Flavia Boghiu.
În acest dosar, Flavia Boghiu și Cristine Manolache au fost acuzate de procurorii anticorupție că ar fi produs Primăriei Brașov un prejudiciu de peste 300.000 de lei, prin faptul că ar fi permis, „în mod nelegal şi cu titlu gratuit”, unei asociaţii să folosească imobilul „Catacombe Brașov”, aflat în proprietatea municipalităţii, pentru organizarea unor evenimente.
Potrivit ordonanței DNA din februarie 2024, prejudiciul ar fi fost de 304.010 lei, sumă ce ar fi reprezentat și un folos necuvenit obținut de asociația respectivă.
„Prin demersurile menţionate mai sus ar fi fost produs Primăriei municipiului Braşov un prejudiciu total de 304.010 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru asociaţia respectivă", se arată în ordonanţa procurorilor anticorupţie din februarie 2024.























































