Dragnea, atac dur la adresa tehnocraţilor: Pîslaru este primul dintre miniştri care şi-a permis să-i facă pe profesori şi pe medici pomanagii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PSD, LIviu Dragnea. FOTO Eduard Enea
Liderul PSD, LIviu Dragnea. FOTO Eduard Enea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, este primul dintre miniştrii din guvernele României care şi-a permis „să-i facă pe profesori şi pe medici pomanagii”. Declaraţia vine pe fondul contrelor între Guvern şi PSD pe tema majorărilor salariale în Sănătate şi Educaţie.

„Acest domn Pîslaru este, cred, primul dintre miniştrii din guvernele României care şi-a permis să-i facă pe profesori şi pe medici pomanagii. Acest individ vorbeşte de pomeni electorale când noi discutam să mărim salariile din Sănătate şi din Educaţie şi, de la înălţimea poziţiei lui de tehnocrat rătăcit prin Guvern, îi face pe aceşti oameni pomanagii. Pe cei care ne educă copiii şi pe cei care ar trebui să rămână în ţară să ne salveze vieţile”, a afirmat liderul PSD, Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă în care a prezentat programul partidului său pe domeniul Sănătăţii. 

Întrebat dacă a existat vreo „înţelegere” între PSD şi ALDE cu Federaţia Sanitas pentru a face presiune asupra Guvernului pentru a majora salariile, Dragnea a negat. „Ce înţelegeri să avem cu sindicatul? Noi avem tot timpul colaborări cu sindicatele, de când este PSD, pentru că suntem deschişi. Şi, sigur că discută, sigur că obiectivul nostru este ca în România clasa de mijloc să se dezvolte şi pentru asta facem aceste programe, să avem şi creştere economică, dar repartizarea câştigului din creşterea economică să nu meargă aşa cum merge acum ", a completat Dragnea, potrivit News.ro 

Preşedintele PSD a explicat şi de ce majorările salariale pentru cei din Sănătate şi din Învăţământ au venit înainte cu aproximativ o lună de alegerile parlamentare. „Noi nu putem să le cerem acestor oameni să ne salveze vieţile şi să ne educe copiii, spunându-le: ştiţi, nu putem acuma pentru că sunt alegeri, mai aşteptaţi. Anul viitor vine Iohannis şi ne spune: să nu cumva să măriţi veniturile că ne încurcaţi planurile din familie. Ce întrebare e asta, de ce acum ? Pentru că acum a venit în Parlament ordonanţa Guvernului şi suntem într-o situaţie... Dar nimeni nu spune, nici măcar acest domn Pîslaru nu spune, de fapt, în ce nenorocire se află ei. (...) Nu a fost iniţiativă legislativă. Şi, după aia înjură şi ei şi Iohannis Parlamentul că de ce discută despre acest act normativ. Cum au ieşit ei cu o ordonanţă de salarizare, cum poţi să ieşi cu o ordonanţă de salarizare, când pentru salarizare trebuie o dezbatere serioasă, măcar, în Parlament? Nu vă mai lăsaţi manipulaţi”, a mai spus preşedintele PSD.

Ministrul Sănătăţii, o altă ţintă a crticilor

Liviu Dragnea nu a lansat acuzaţii şi la adresa ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, despre care a afirmat că e „reprezentantul unei mafii“. „Acest băiat care este reprezentantul unei mafii în Guvernul României crede că, continuând cu aceste «petarde», mai poate păcăli instituţiile foarte mult. Chiar dacă există o rezervă în anumite instituţii în a investiga aceste lucruri, la un moment dat se va rupe această vrajă. În 2015 a început un program, atunci era un singur furnizor, producător de medicamente. (...) S-a stabilit contractul pentru 5.000 de pacienţi. (...) A început acel program în 2015, preţul negociat a fost cel mai mic din Europa, au intrat 5.700 de pacienţi în program. Din toţi cei care au încheiat tratamentul şi care au fost investigaţi până acum, 99% au fost vindecaţi. (...) În 2016, programul era prevăzut să continue pentru includerea în program a celor cu gradul F3, cel puţin 10.000 sau 15.000. Banii au existat la Ministerul Sănătăţii, există şi acum“, a afirmat liderul social-democrat. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite