Direcţia de acţiune a partidelor suveraniste este aliniată cu Moscova, spune președintele Nicușor Dan
0Direcţia de acţiune a partidelor suveraniste este „aliniată cu Moscova”, a declarat joi, la Digi 24, Nicuşor Dan. Votul pe care partidele suveraniste l-au dat împotriva legii care permite doborârea dronelor reprezintă „este încă un semn” în acest sens, mai spus președintele.

„(Votul în ce priveşte legea referitoare la drone este, n.r.) încă un semn că ele sunt aliniate - voit, nevoit, influenţate, nu pot, nu sunt în măsură eu să spun asta - dar că direcţia lor de acţiune este aliniată cu Moscova, asta e clar. (...) Am informaţii parţiale. În momentul în care, inclusiv de alegerile din noiembrie anul trecut, Parchetul general a venit cu un set de dovezi, care trebuie încadrate într-un peisaj mai amplu, din care câteva piese sunt şi n-au fost făcute publice, alte piese nu sunt, dar evident că este una din preocupările pe care le am", a declarat Nicuşor Dan, citat de Agerpres.
Președintele a mai spus că, dacă se va confirma că în România există forţe politice aliniate în mod intenţionat politicii Moscovei, acest lucru ar fi „foarte grav" şi poate să ducă inclusiv la consecinţe juridice.
„România ştie să se apere”
Nicuşor Dan a mai spus că România ştie să se apere şi are aliaţi puternici:
„România ştie să se apere şi progresează şi, pe de altă parte, are nişte parteneri foarte puternici cu care avem relaţii foarte bune. Deci, oamenii trebuie să fie foarte liniştiţi că România este, în momentul acesta, în perspectiva securităţii, este într-o poziţie foarte bună”