Dinu Zamfirescu, avizat de Comisiile juridice pentru funcţia de membru al CNSAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisiile juridice din Senat şi Camera Deputaţilor au avizat, marţi, cu unanimitate de voturi, propunerea grupurilor parlamentare a PNL ca Dinu Zamfirescu să ocupe funcţia de membru al CNSAS.

Candidatura lui Dinu Zamfirescu a fost singura depusă pentru funcţia de membru CNSAS.

Candidatura lui Dinu Zamfirescu urmează să fie supusă votului plenului Parlamentului, care se va întruni în şedinţă începând cu ora 15.30.

Dinu Zamfirescu a precizat, în cadrul audierilor de la cele două comisii juridice, că este decis să respecte legea, respectiv legile care guvernează CNSAS.

El a menţionat că este acreditat ca cercetător la CNSAS de 13 ani, unde a cercetat dosare referitoare la exil - el activând şi ca preşedinte al Institutului pentru Memoria Exilului Românesc - şi de unde a obţinut cel puţin 200.000 de copii ale unor documente care sunt actualmente în curs de cercetare.

Zamfirescu a spus că îi cunoaşte pe potenţialii colegi din CNSAS destul de bine, fiind familiarizat şi cu structura CNSAS, pentru că s-a "lovit", în calitate de cercetător, de toate chestiunile administrative specifice instituţiei.

El a mai spus că este jurist de formaţie şi că este şi membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite