Diana Tuşa, pe blogul personal: “Victor Ponta va da lovitura de graţie actualului preşedinte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diana Tuşa: "Toată lumea negociază cu toată lumea, dar nu e de actualitate o destrămare a USL"                                                                                                           FOTO: Adevărul
Diana Tuşa: "Toată lumea negociază cu toată lumea, dar nu e de actualitate o destrămare a USL"                                                                                                           FOTO: Adevărul

Deputatul PNL, Diana Tuşa, a scris pe blogul personal că, dacă liberalii nu “vor reintra în joc”, premierul Victor Ponta va fi cel care îi va da lovitura de graţie actualului preşedinte.

Ea a a scris că PSD a fost mult mai pragmatic decât PNL şi a recurs la două acţiuni pe care liberalii le-au privit cu surprindere  şi din poziţia de martori, respectiv coabitarea instituţională a Guvernului cu preşedintele Traian Băsescu şi  numirea noilor conduceri a parchetelor, asumată de Victor Ponta ca ministru interimar al Justiţiei.

„Nu cred, sincer, că premierul Victor Ponta a negociat cu Traian Băsescu ca persoană, cedând în faţa acestuia şi renunţând la ideile care îl călăuziseră până atunci. Cred însă că Victor Ponta s-a folosit de situaţia creată pentru a obţine un avantaj pentru propriul partid, discutând cu cel care – instituţional – avea pixul în mână. Sunt la fel de convinsă că, atunci când situaţia îi va permite, Victor Ponta va fi cel care îi va da lovitura de graţie actualului preşedinte“, a scris Diana Tuşa pe blog.

Diana Tuşa a mai scris că renunţarea la luptă este un obicei devenit uzanţă pentru PNL care va costa mult partidul, întrucât liberalii vor fi puşi în imposibilitatea de a mai influenţa într-un fel sau altul jocul început.

USL rămâne o alianţă

Deputatul PNL a spus ca actuala conducere a partidului doar a informat structurile liberale în legătură cu deciziile foarte importante, cum este cea legată de renunţatea la portofoliul Justiţiei în favoarea PSD.  Diana Tuşa a spus că PNL ca factor de decizie,  îşi poate asuma reglementări în zona economică, pe care PSD , prin doctrină, nu le poate implementa. Deputatul a precizat că prin portofoliile pe care liberalii le deţin în zona economcă şi cea a finanţelor, au posibilitatea de a reactiva agenţii economici care sunt la capatul puerilor.  Diana Tuşa a spus că toate speculaţiile din ultima vreme privind o iminentă ruptură a USL sau prefigurarea altor alianţe politice cu partide din opoziţie nu sunt în măsură să afecteze starea actual a lucrurilor.

„Toată lumea negociază cu toată lumea în teorie, dar în practică nu este posibilă o scindare a alianţei USL”, a declarat Diana Tuşa pentru Adevărul.

Despre luarea de poziţie de pe blog, ea a afirmat că nu şi-o poate asuma şi în numele altor colegi de partid.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite