Diana Șoșoacă spune că este executată politic, la comandă: „Sunt halucinații juridice”/ „Nu mă intimidați și nu mă opriți!”

0
Publicat:

Diana Șoșoacă respinge acuzațiile grave care i se aduc, catalogându-le drept „halucinații juridice” și „execuție politică la comandă”, după ce Parchetul General a cerut Parlamentului European ridicarea imunității sale, şi spune că nu se lasă intimidată.

Diana Şoşoacă acuză o "execuţie politică". FOTO: captură video
Diana Şoşoacă acuză o "execuţie politică". FOTO: captură video

În contextul în care procurorii Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus continuarea urmăririi penale împotriva europarlamentarului Diana Șoșoacă, Parchetul General a solicitat, pe 23 septembrie, Parlamentului European ridicarea imunității sale.

Diana Şoşoacă, liderul SOS, este vizată de un dosar complex, în care i se impută patru infracțiuni de lipsire de libertate, dar și promovarea cultului persoanelor condamnate pentru crime de război, a ideilor fasciste, legionare, rasiste, xenofobe și antisemite. Printre acuzații se regăsesc negarea Holocaustului, fapte de ultraj și propagandă extremistă.

Printr-un „Drept la replică” distribuit pe pagina sa de Facebook miercuri, 24 septembrie, Diana Șoșoacă a reacționat în stilul său caracteristic, adică printr-un atac la adresa „sistemului” mafiot, pe care îl acuză că intenţionează să o „execute politic”.

„În fața avalanșei de minciuni, manipulări și intoxicări propagate în spațiul public cu privire la solicitarea Parchetului General adresată Parlamentului European, mă văd obligată să dau un răspuns tranșant: Tot ceea ce se vehiculează reprezintă un nou atac politic la adresa mea și a suveraniștilor din România. Acuzațiile de «lipsire de libertate», «propagandă legionară» și «promovare de doctrine fasciste, rasiste sau xenofobe» sunt halucinații juridice, fabricate în laboratoarele unui sistem mafiot care se teme de adevăr și de vocea poporului român”, a scris Diana Șoșoacă.

„Eu nu am lipsit niciodată pe nimeni de libertate, în schimb trăim cu toții într-o țară unde românilor le este răpit zilnic dreptul la demnitate, la muncă, la sănătate și la viitor”, a continuat ea să respingă acuzațiile care i se aduc.

„Am fost aleasă de români, nu de sistem”

Liderul SOS a respins și etichetele de fascism și rasism, pe care le-a catalogat drept „arme ieftine” folosite de adversarii săi politici.

„Eu am apărat și voi apăra mereu România, identitatea, valorile și credința acestui popor. Dacă asta deranjează, înseamnă că îmi fac treaba corect”, a mai scris ea.

În mesajul său, europarlamentarul a mers mai departe, acuzând că solicitarea Parchetului General reprezintă „o execuție politică la comandă, o încercare disperată de a mă reduce la tăcere, pentru că deranjez mafia transpartinică, interesele străine și planurile globaliste de distrugere a României”.

„Le transmit acestor structuri: nu mă intimidați și nu mă opriți! Am fost aleasă de români, nu de sistem. Voi continua să spun răspicat ceea ce alții șoptesc pe la colțuri”, a avertizat ea.

„Nu eu sunt în boxa acuzaților”

Diana Șoșoacă și-a încheiat mesajul cu un atac dur la adresa instituțiilor, susținând că adevăratul vinovat nu este ea, ci statul român capturat de „mafie și trădători”. „Dacă a apăra Constituția, poporul și suveranitatea înseamnă «delict», atunci înseamnă că România a ajuns într-o dictatură. Eu nu mă voi opri. Nu sunt eu în boxa acuzaților, ci acest stat captiv în mâinile mafiei și al trădătorilor”, a scris europarlamentarul.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite