Daniel Funeriu: După 6 ani de guvernare permanentă PSD avem cu 633 de şcoli  mai puţin. La profesori, e dezastru: avem cu 12.000 de posturi mai puţin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Funeriu
Daniel Funeriu

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, arată că guvernarea PSD a închis 633 de şcoli în ultimii şase ani. Cât despre posturile de profesori, sunt cu 12.000 mai puţin.

„În ultimul an scolar început de mine (2011-2012), România avea 6.785 unităţi şcolare. Pesediştii, despre care v-am spus de atunci că sunt nişte mincinoşi, au urlat că sunt un om rău care lasă copiii fără şcoli, iar ei le vor redeschide. V-au promis în programul lor de guvernare, la capitolul 13: «Reducerea abandonului şcolar inclusiv prin redeschiderea şcolilor care au fost închise în mod abuziv». După 6 ani de guvernare permanentă pesede/Minciunescu abandonul nu a scăzut, şi avem acum cu 633 de şcoli mai puţin, adică 6.152 şcoli, (15 şcoli pe judeţ mai puţin). Şi acum când se deschide subiectul acesta tot pe mine mă fac vinovat, semn că i-am traumatizat eu cu ceva: poate cu plagiatele? Bravo popor pesedist, iar ai luat ţeapă. Îţi place când madam' minciunescu şi gaşca lor îţi plâng de milă la televizor dar când nu îi vezi semnează închideri de şcoli? Popcoooorn!“, a scris Daniel Funeriu pe Facebook. 

Într-o altă postare, fostul ministru al Educaţiei arată câţi profesori a pierdut sistemul de educaţie. 

„Deci am stabilit că după ce PSD a promis redeschideri de şcoli au închis 633 de unităţi. E şi mai nasol cu profesorii. Acolo e dezastru: după 6 ani de pesede avem 12.000 de posturi mai puţin. Din care mai puţin 9.500 personal de predare mai puţin (6.160 de titulari mai puţin). Avem însă mai mulţi pensionari: 2.000 de pensionari în plus. Şi aici aţi luat ţeapă dragi votanţi pesede. Repetaţi după mine: «Minciunescu şi pesede au închis 633 de şcoli şi au dat afară 12.000 de oameni, iar la schimb au adus pensionari. Dar eu sunt fericit pentru că Viorica»‘‘, a mai scris Funeriu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite