Dăncilă afirmă că PSD şi Guvernul nu susţin legea prin care copiii sunt obligaţi să-şi întreţină părinţii
0Premierul Viorica Dăncilă a afirmat vineri la Galaţi că atât PSD cât şi Guvernul nu susţin proiectul de lege depus în majoritate de social-democraţi prin care copiii sunt obligaţi să-şi întreţină părinţii.
Proiectul a fost depus de un grup de peste 70 de aleşi, majoritatea din partea PSD, care mai specifică că persoanele care nu vor respecta obligaţiile riscă închisoarea de la şase luni până la trei ani.
„Am văzut în spaţiul public că se discută foarte mult despre acea iniţiativă legislativă din Parlament legată de plata de către copii a întreţinerii părinţilor, aşa-numita Lege a Recunoştinţei. Este opinia unor deputaţi. În Parlamentul României sunt foarte multe iniţiative legislative, nu este o lege care să fie agreată, nici susţinută de Guvernul României şi nici de PSD. Dacă vă uitaţi sunt foarte multe iniţiative legislative, dar de la o iniţiativă legislativă, până la transpunerea în lege, este un drum lung. Eu vă spun din start că această iniţiativă, această Lege a Recunoştinţei, nu este susţinută nici de Guvernul României, nici de PSD”, a afirmat Dăncilă.
În primul articol al proiectului de lege se prevede că „prezenta lege reglementează, exclusiv, raporturile juridice, morale şi materiale între rudele în linie dreaptă, respectiv între copii şi părinţi, copii şi bunici, copii şi străbunici din aceeaşi familie, drepturile şi obligaţiile de întreţinere reciproce”, potrivit News.ro
Actul normativ stabileşte însă o serie de drepturi ale părinţilor, care se aplică şi bunicilor şi străbunicilor, iar în ceea ce priveşte obligaţiile se precizează că acestea sunt reglementate de Codul Civil.
Astfel, părinţii au dreptul să-şi educe copiii „cum consideră de cuviinţă”, „au dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor”, „ au dreptul la o existenţă demnă” şi la „respect şi recunoştinţă din partea copiilor, fără nicio condiţie sau restricţie”, arată proiectul de lege.