Dan Barna: Statul oferă un cadou de 400 de milioane de euro prin terenul de la Romexpo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Barna FOTO Captură video
Dan Barna FOTO Captură video

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat luni că în cadrul şedinţei Biroului Naţional al formaţiunii a fost reiterat punctul de vedere conform căruia, prin transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a terenului de la Romexpo, statul român „oferă un cadou de cel puţin” 400 de milioane de euro.

Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, Barna a subliniat că dezvoltarea nu se poate realiza „prin devalizarea statului” şi că statul trebuie să obţină un beneficiu din valorificarea acestui imobil, conform Agerpres. 

„Trebuie găsită o soluţie prin care statul să beneficieze de imobilele de care dispune”, a spus Barna.

Potrivit liderului USR PUS, transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea CCIR a terenurilor proprietate privată a statului aflate în folosinţa gratuită a CCIR şi care nu sunt revendicate reprezintă „un Moş Crăciun imobiliar”.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, pe 31 martie, Parlamentului reexaminarea legii care vizează transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ a terenurilor proprietate privată a statului aflate, până la data intrării în vigoare a actului normativ, în folosinţa gratuită a CCIR şi care nu sunt revendicate.

Şeful statului cere reexaminarea actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, prin care o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite