Dan Barna scapă de un dosar la DNA. Liderul USR PLUS, vizat într-o altă anchetă a procurorilor anticorupţie
0Într-un răspuns la o solicitare a jurnaliştilor Adevărul, DNA precizează că numele lui Dan Barna apare într-o anchetă in rem privind posibile fapte de fraudare a fondurilor europene. Într-un alt dosar, redeschis ca urmare a unei investigaţii de de presă, procurorii au dispus clasarea, constatând că fapta nu există.
DNA face investigaţii într-o ancheta deschisă ca urmare a sesizării Departamentului de Luptă Antifraudă, potrivit răspunsului transmis de procurorii, cercetările derulându-se in rem.
“Un dosar având la bază aspectele la care faceţi referire în solicitarea nr. 1025, respectiv sesizarea transmisă de DLAF, este în lucru pe rolul DNA – Structura Centrală, fiind începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (“in rem”), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat.
Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs o faptă ce ar intra sub incidenţă penală”, informează procurorii.
Solicitarea Adevărul se referea la sesizarea făcută de Departamentul de Luptă Antifraudă în luna mai a acestui an.
Un alt dosar a fost clasat
Pe de altă parte, dosarul deschis ca urmare a unui articol publicat de Riseproject.ro, a fost închis, în urma expertizei tehnico-ştiinţifice constatându-se că fapta nu există. Barna nu a avut calitatea de suspect sau inculpat în respectivul dosar, transmit procurorii.
“Anumite aspecte, similare celor prezentate în articolul la care faceţi referire, publicat în cursul lunii octombrie 2019, au fost identificate într-un dosar care iniţial s-a aflat pe rolul DNA – Serviciul teritorial Alba Iulia având ca obiect presupuse infracţiuni asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene", spune DNA, menţionând că cercetările au fost demarate doar in rem, iar pe 2 aprilie 2018 dosarul a fost clasat, procurorii constatând că fapta nu e prevăzută de legea penală.
O parte din dosar a fost disjunsă, însă noua cauză a fost închisă pe 18 martie 2019. Câteva luni mai târziu, pe 28 octombrie 2019, procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la acea vreme "a dispus infirmarea în întregime a ordonanţei de clasare, redeschiderea şi reluarea urmăririi penale".
După apariţia investigaţiei de presă, DNA s-a autosesizat si a deschis un nou dosar.
"În noul dosar, pentru completarea cercetărilor, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către specialişti din cadrul DNA şi a unui control de specialitate din partea Departamentului pentru Luptă Antifraudă – DLAF. Nici din constatarea tehnico-ştiinţifică, nici din controlul DFAF nu au rezultat indicii privind nerespectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi nici cu privire la săvârşirea unor fapte de natură penală care să afecteze interesele financiare ale Uniunii Europene", explică DNA.
Astfel, pe 14 iunie 2021, dosarul a fost clasat.
"Considerentele pe care s-a întemeiat această soluţie au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe şi suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pretins a fi săvârşite întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor investigate", explică procurorii.
Conform Riseproject.ro, este vorba despre sume din fonduri europene accesate începând cu 2010, redirectionate de Consiliul Judeţean Albă coordonatorului regional de proiecte, adică firmei din care, la acel moment, făcea parte Dan Barna, pentru servicii de integrare pe piaţa muncii şi asistenţă socială.