Cum vede Nicușor Dan mesajul lui Grindeanu, care a condiţionat votul pentru PNRR de plecarea lui Ilie Bolojan: „Nu e un refuz, e o negociere”

0
Publicat:

Nicușor Dan spune că declarațiile lui Sorin Grindeanu privind votul pentru legile din PNRR nu trebuie interpretate ca un refuz al PSD de a susține reformele, ci ca parte a negocierilor dintre partide.

Nicuşor Dan este încrezător că legile PNRR vor trece de Parlament. FOTO: AFP
Nicuşor Dan este încrezător că legile PNRR vor trece de Parlament. FOTO: AFP

Președintele Nicușor Dan spune că nu vede în declarațiile lui Sorin Grindeanu un semnal că PSD ar intenționa să blocheze legile necesare îndeplinirii jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În opinia sa, poziția exprimată de liderul social-democrat face parte din negocierile politice, ceea ce îl face să fie încrezător în faptul că, în final, PSD, pe de o parte, şi PNL-USR, de cealaltă parte, vor ajunge la un acord pe această temă.

Declaraţia lui vine la o zi după ce, luni, 13 iulie, Sorin Grindeanu a fost întrebat dacă PSD condiționează votul din Parlament pentru legile necesare PNRR și mecanismului european SAFE de demisia premierului interimar Ilie Bolojan.

„N-am condiționat la Cotroceni acest lucru, dar mi se pare un gest de bună credință, atâta timp cât avem un președinte PNL demis. Să nu uite că PSD este în opoziție, nu e de datoria PSD-ului să treacă legile promovate de Guvern”, a declarat liderul PSD.

Întrebat, la Știrile Pro TV, dacă interpretează această poziție drept o amenințare sau o tactică de negociere, Nicușor Dan a spus că înclină spre a doua variantă și că rămâne optimist în privința adoptării reformelor.

„Este o formă a domnului Grindeanu de a spune că, unu: nu face parte din guvernul ăsta și, doi: că vrea să negocieze pe aceste pachete de legi. Eu sunt optimist că, în urma discuțiilor și a negocierilor, care sunt esența politicii, o să ajungem să trecem pachetul PNRR”, a afirmat președintele.

Nicușor Dan şi-a argumentat optimismul prin aceea că, în ciuda tensiunilor politice din ultimele luni și a faptului că PSD se află acum în opoziție, partidele au demonstrat că pot colabora atunci când este vorba despre proiecte importante pentru România. El a amintit că a existat sprijin politic pentru mecanismul european SAFE, pentru implementarea PNRR și pentru obiectivul aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), chiar și în perioade marcate de tensiuni între formațiunile politice.

„Vreau să salut faptul că a existat colaborare pe SAFE, a exista colaborare pe PNRR, OCD, a existat colaborarea între partide occidentale”, a declarat Nicușor Dan, susţinând că tocmai această capacitate de a găsi puncte comune pe probleme importante îi dă încredere că și pachetul de legi necesar continuării PNRR va trece de Parlament, în urma negocierilor dintre partide.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite