Cum fac nemţii politică. Succesoarea Angelei Merkel a numit un rival în funcţia de secretar general al CDU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Annegret Kramp Karrenbauer şi Angela Merkel
Annegret Kramp Karrenbauer şi Angela Merkel

Europarlamentarul PNL Siegfied Mureşan a scris, pe Facebook, că noua preşedintă a CDU,  Annegret Kramp Karrenbauer, l-a numit pe secretar general al partidului pe Paul Ziemiak, aflat în tabăra adversă din CDU. Siegfried Mureşan este purtătorul de cuvânt al PPE, familie politică din care fac parte CDU şi PNL.

„Noul preşedinte al Uniunii Creştin Democrate (UCD), Annegret Kramp Karrenbauer (AKK), a luat prima decizie: l-a numit pe Paul Ziemiak secretar general al partidului. Cine este Paul Ziemiak şi ce înseamnă asta? Paul are 33 de ani şi a fost până acum preşedintele Organizaţiei de Tineret a CDU. Vine din aripa moderat conservatoare a partidului, în timp ce AKK vine dinspre centru. Asta înseamnă că AKK vrea unitatea partidului. Paul este un prieten apropiat al ministrului sănătăţii Jens Spahn (38 de ani), cel care a candidat ieri pentru preşedinţia partidului şi a ajuns pe locul 3. Alianta AKK, Jens Spahn, Paul Ziemiak arată că AKK va lucra la unitatea partidului împreună cu tinerii politicieni“, a scris Siegfred Mureşan pe Facebook. 

Cancelarul federal german Angela Merkel va fi urmată la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) de către Annegret Kramp-Karrenbauer, cunoscută ca „mini-Merkel“.

Annegret Kramp-Karrenbauer şi-a confirmat statutul de favorită la succesiunea Angelei Merkel la conducerea CDU. A avut nevoie de două tururi pentru a fi aleasă. După primul tur, câştigat cu 452 voturi în faţa principalului său contracandidat, Friedrich Merz (392 de voturi), şi ministrului Sănătăţii, Jens Spahn (157 de voturi), a obţinut la mustaţă victoria în al doilea tur, cu 517 voturi din cele 999 exprimate.

Poreclită de media germane „AKK“, Annegret Kramp-Karrenbauer a fost şefa guvernului din micuţul land federal Saarland, din sud-vest, în perioada august 2011-februarie 2018. Este considerată ca fiind foarte apropiată de Angela Merkel.

De altfel, în luna februarie a acestui an, când Kramp-Karrenbauer a devenit secretar general al CDU, presa din Germania vorbea despre ea ca despre „succesoarea lui Merkel“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite