Cum a deschis Victor Ponta „dosarul Kosovo“. Surse: premierul nu a discutat subiectul cu preşedintele Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a participat recent la Summitul din capitala Albaniei, unde s-au reunit şefii statelor din Europa de sud-est, după ce a primit acordul preşedintelui Klaus Iohannis de a reprezenta România. La scurt timp după reuniune, Ponta a declarat pentru o televiziune kosovară că România ar putea recunoaşte Kosovo, informaţie preluată şi de postul sârb B92.

„În 2008, România a decis să nu recunoască Kosovo. Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat de atunci. Guvernele s-au schimbat şi noi decizii asupra recunoaşterii Kosovo ar putea fi luate“, a spus Ponta. Potrivit ziarului de limbă albaneză Epoka E Re, Ponta „a subliniat faptul că unul dintre principalele motive este că Kosovo şi Serbia îşi desfăşoară dialogul cu succes“.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit săptămâna trecută cu premierul, la câteva zile înainte de plecarea lui Victor Ponta spre Tirana. Iohannis  a declarat apoi, într-o conferinţă de presă, că l-a mandatat pe premier să reprezinte România la Summit, dar fără să detalieze ce ar presupune mandatul de la Cotroceni.

„Dosarul Kosovo nu s-a discutat la Cotroceni“

Surse din apropierea premierului Victor Ponta au declarat pentru „Adevărul“ că problematica recunoaşterii Kosovo nu a fost discutată la Cotroceni: „Nu s-a discutat această chestiune între preşedinte şi premier. Dosarul recunoaşterii Kosovo nu se află pe agenda Guvernului şi nu a fost discutat în niciun fel.“

Potrivit aceloraşi surse, declaraţiile premierului Ponta ar fi fost scoase din context de televiziunea kosovară care le-a transmis. „Victor Ponta nu a spus explicit că România ar susţine recunoaşterea Kosovo. Este o supralicitare a declaraţiei. A spus, în schimb, că s-au schimbat multe din 2008, de când România a decis să nu recunoască independenţa Kosovo“, au precizat sursele citate.

Varianta „supralicitării“ declaraţiei lui Ponta de către presa kosovară este susţinută şi de la Cotroceni. Surse din cadrul Administraţiei Prezidenţiale au declarat pentru „Adevărul“ că declaraţiile premierului, unele interpretabile, au fost scoase din context: „Nu a spus că România ar recunoaşte independenţa Kosovo, sunt nişte declaraţii care, probabil, au fost scoase dintr-un anumit context şi care, atenţie, vin pe filiera kosovară“.

Părerea specialistului

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a comentat situaţia, pentru „Adevărul“,  şi a subliniat că o decizie privind recunoaşterea Kosovo nu poate fi „o simplă poziţie politică“. „O astfel de decizie privind politica externă presupune consultare, dezbatere şi un consens politic şi nu poate fi anunţată ca o simplă poziţie politică. Este o temă care trebuie abordată cu multă seriozitate, iar momentul este unul special, dacă ne gândim la alte zone şi state care încearcă să rescrie harta“, a spus Diaconescu, care a amintit că, până acum, România a fost consecventă deciziei de a nu recunoaşte independenţa Kosovo.

Conflict cu Băsescu, în 2013

Premierul Victor Ponta l-a anunţat în 2013, pe vicepreşedintele SUA Joe Biden, că România ar putea recunoaşte independenţa Kosovo în 2015. În acelaşi an, preşedintele Traian Băsescu a comentat situaţia şi le-a spus ambasadorilor români că nu trebuie făcută confuzie în privinţa atribuţiei sale constituţionale de a recunoaşte independenţa Kosovo, având în vedere că există o declaraţie la "nivelul Guvernului" pe această temă.

"Potrivit  Constituţiei, preşedintele este cel care poate recunoaşte sau nu un stat", a spus Băsescu la acea dată.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite