Creţu: România este foarte întârziată în ceea ce priveşte accesarea fondurilor UE. Nu a fost pregătită să absoarbă atât de mulţi bani europeni ca alte ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corina Creţu, fost comisar european şi actual eurodeputat FOTO Facebook Corina Creţu
Corina Creţu, fost comisar european şi actual eurodeputat FOTO Facebook Corina Creţu

Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, afirmă că România este „foarte întârziată” în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene, ea dând exemplul altor state precum Spania şi Franţa, care au atras deja miliarde de euro atât din PNRR, cât şi din exerciţiul financiar 2021-2027.

„Acest Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă, cumva, o şansă istorică pentru că vine în plus faţă de alocaţiile pe care România oricum le avea ca membră a Uniunii Europene, care sunt de peste 30 de miliarde de euro. Cu ambele programe, România este foarte întârziată, inclusiv în ceea ce priveşte absorbţia 2014-2020. Deci avem 29 de miliarde de euro PNRR, avem o alocaţie de peste 30 de miliarde de euro pentru 2021-2027 (...) dar încă România nu a început să implementeze 2021-2027, nu are încheiate acordurile de parteneriat. Acuma cu domnul Boloş poate că se va accelera, pentru că suntem foarte întârziaţi. Spania şi Franţa au atras deja miliarde de euro atât din PNRR cât şi din 2021-2027, au încheiat primele jaloane în schimb România va trimite prima cerere de plată de-abia în luna mai”, a afirmat europarlamentarul Corina Creţu duminică, în emisiunea Insider Politic, difuzată de Prima TV.

Fostul comisar european spune că în perioada în care deţinea această funcţie a constatat „lipsa proiectelor mature” dezvoltate de România pentru a accesa bani europeni, ea arătându-se convinsă că România se confruntă şi în prezent cu această problemă, ea vorbind în acest context despre „ideea de a face întotdeauna proiecte mici, doar pentru a mulţumi toţi primarii, fără o viziune de dezvoltare de ansamblu pentru România”. 

„În 2019, când am plecat eu din funcţia de comisar, aprobasem toate proiectele pe care România le depusese. Am aşteptat proiectele spitalelor regionale, au fost depuse după ce am plecat eu. Nici acuma nu e depusă cerere de finanţare pentru niciuna din autostrăzi, autostrada Moldova sau Unirii, este vorba de Târgu Mureş-Iaşi – Ungheni. De ce nu sunt depuse cereri de finanţare, e adevărat că am înţeles că se lucrează şi după aceea urmează să fie depuse cererile. În mod normal, se face invers: întâi se cere acordul  - am avut un caz din acesta pe tronsonul Sibiu-Piteşti unde Comisia nu a aprobat studiul de mediu şi pe acel tronson nu a putut lua bani europeni, deci s-a finanţat din bugetul naţional pentru că acel tronson nu a fost finanţat. Deci practic România nu a fost pregătită să absoarbă atât de mulţi bani europeni ca alte ţări”, a adăugat Corina Creţu.

Ea consideră „absolut vital” având în vedere condiţiile actuale, situaţia geo-politică, România să îndeplinească angajamentele asumate pentru a accesa fonduri europene. 

„Aşa era şi cu programele operaţionale, tot timpul spuneau: Comisia ne cere, Comisia ne cere. Comisia cere să îndeplineşti ceea ce tu însuţi te-ai angajat să faci. Deci România are planificată îndeplinirea a peste 200 de investiţii, 215 reforme şi nu s-a realizat până acuma niciun jalon de PNRR”, a mai spus Creţu.  Ea a explicat că pre-finanţarea de 3,7 miliarde de euro primită de România este ceva ce „se dă automat pentru a ajuta statele membre să pornească lucrările, după care vor veni controalele”.

Renegocierea PNRR, mai bine lăsată deoparte

Întrebată de renegocierea PNRR, fostul comisar european a precizat: „Am înţeles eforturile pe care le face domnul ministru al Muncii şi îngrijorarea sa faţă de explozia aceasta de preţuri şi modul în care fac faţă pensionarii. Dar cred că aceste lucruri pot fi mult mai rapid compensate de la buget, pentru că, după cum ştiţi Comisia Europeană a răspuns printr-o comunicare oficială despre modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă că această modificare se poate face doar în situaţii excepţionale cum ar fi, de pildă, dezastre naturale de dimensiuni istorice, iar deja noi suntem întârziaţi. Termenul limită este 2026, dar trebuie contractate până în decembrie 2023 toate lucrările. Deci practic ar trebui să ne concentrăm pe preluarea acestor fonduri şi găsite soluţii de la bugetul de stat pentru pensionari, pentru că înţeleg că este într-adevăr foarte greu pentru oameni să se mai descurce cu actualele preţuri”, a declarat Corina Creţu

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite