Ministrul Dezvoltării: Apelurile pentru Fondul local vor fi lansate cu o lună şi jumătate mai devreme, în mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Guvernul Romaniei
FOTO: Guvernul Romaniei

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a transmis, joi, în cadrul unei conferinţe, că în data de 16 mai, la ora 10:00, vor fi lansate apelurile de proiecte pentru Fondul local din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Suntem în discuţii avansate cu Comisia Europeană, astfel că, deşi termenul convenit iniţial era 30 iunie, putem lansa apelurile cu o lună şi jumătate mai devreme”, a spus ministrul.

Prin această componentă, cu un buget total de 2,73 miliarde de euro, Ministerul Dezvoltării asigură cadrul necesar pentru dezvoltarea durabilă a localităţilor din România, prin investiţii în infrastructura locală care vor susţine atât rezilienţa şi tranziţia verde a zonelor urbane şi rurale, cât şi reducerea disparităţilor teritoriale la nivel regional, intra-regional şi intra-judeţean. 

De asemenea, va fi asigurat cadrul pentru reformarea şi digitalizarea instrumentelor de planificare teritorială şi urbană la nivelul autorităţilor publice locale.

Ministerul Dezvoltării va construi 5.522 de locuinţe pentru tineri şi specialişti din sănătate şi învăţământ, care vor fi eficiente din punct de vedere energetic.

Ministrul a mai arătat: „754 milioane de euro sunt destinate investiţiilor în mobilitatea urbană verde, prin înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, cu emisii zero de gaze de eşapament, pentru care ministerul va asigura şi staţiile de încărcare necesare, cu un buget de 214,5 milioane de euro. Autorităţile locale vor putea achiziţiona 13.200 de puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice.”

Totodată, prin Fondul local, se vor realiza 1.091 km de piste pentru biciclete şi alte vehicule electrice uşoare la nivel local/metropolitan, în valoare totală de 234 milioane de euro.

„Astăzi publicăm în transparenţă decizională şi Ghidul solicitantului pentru cea de-a treia componentă din PNRR, privind construcţia creşelor, cu un buget de 299 milioane de euro. Apelurile de proiecte le vom lansa până la sfârşitul lunii iunie, astfel, toate fondurile pentru investiţiile mari de infrastructură, gestionate de Ministerul Dezvoltării şi finanţate prin PNRR, vor fi deschise”, a mai adaăugat ministrul Cseke Attila.

Ministrul dezvoltării a anunţat şi finalizarea repartizării pe judeţe a sumelor alocate prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”. Lista proiectelor, precum şi un exemplu de calcul pentru a explica criteriile de selectare pot fi consultate pe site-ul MDLPA.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite