Corina Creţu: Guvernul României trebuie să clarifice de ce a împrumutat 4 miliarde de euro de la UE
0
Corina Creţu cere guvernului să clarifice mai multe aspecte cu privire la cei 4 miliarde de euro împrumutaţi prin instrumentul SURE.
Europarlamentarul Corina Creţu a postat pe pagina oficială de Facebook un mesaj prin care anunţă că România s-a împrumutat cu 4 miliarde de euro.
„Comisia Europeană a făcut publică (luni, 24 august n. red.) lista tuturor statelor care au solicitat sprijin financiar prin instrumentul SURE. Dintre cele 15 ţări (la care se vor adăuga Portugalia şi Ungaria), România a împrumutat a 5-a cea mai mare sumă: 4 miliarde EUR”, spune Corina Creţu.
De aceea, europarlamentarul spune că este de datoria Guvernului României să clarifice în baza căror estimări a ajuns România să ceară această sumă (şi de ce este una dintre cele mai mari din UE)?
Obiectivul SURE este acela de a asigura ”finanţarea schemelor de şomaj tehnic sau a măsurilor similare menite să protejeze angajaţii şi persoanele care desfăşoară o activitate independentă, reducând astfel incidenţa şomajului şi pierderea veniturilor, precum şi pentru finanţarea, în subsidiar, a anumitor măsuri legate de sănătate, în special la locul de muncă.”
„Concret, încotro va merge această sumă? Care sunt acele măsuri pe care Guvernul României le-a adoptat şi care au nevoie de această sumă suplimentară? Care este dobânda negociată pentru acest împrumut? Din ce surse va fi acoperit acest împrumut şi în cât timp? Vă reamintesc faptul că, în conformitate cu Regulamentul privind instituirea instrumentului SURE, caracteristicile împrumutului se stabilesc ”print-un acord de împrumut între statul membru beneficiar şi Comisie”. Cum arată acest Acord de împrumut?”, se întreabă Corina Creţu care spune că răspunsurile la toate acestea ar fi un semn de respect din partea Guvernului.
„Altfel, riscăm ca românii să fie înglodaţi în datorii fără o raţiune clară. Sunt reguli de bază ale unei democraţii care chiar nu cred că pot fi încălcate - indiferent de context”, adaugă Corina Creţu.
Citeşte şi: