Consens final pe Codul Fiscal: Guvernul economiseşte şapte miliarde de lei
0Negocierea referitoare la prevederile Codului Fiscal a avut un rezultat aşteptat: puterea şi opoziţia au agreat schema de reducere a TVA stabilită săptămâna trecută. Taxa va fi redusă la 20% din 2016, respectiv la 19% din 2017
Puterea şi opoziţia au discutat ieri, la aceeaşi masă, forma finală a noului Cod Fiscal, la invitaţia preşedintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea. La tratativele purtate în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care a fost şi el prezent la discuţii au venit, de o parte, reprezentanţii Opoziţiei, copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, cărora li s-a alăturat şeful UDMR Kelemen Hunor, iar de cealaltă parte, liderii coaliţiei de guvernare, respectiv Liviu Dragnea, Daniel Constantin, Călin Popescu Tăriceanu şi vicepremierul Gabriel Oprea. Oprea a ieşit, după doar o jumătate de oră de discuţii, motivând că trebuie să participe la un eveniment. Liderul UNPR a dat, totuşi, de înţeles că s-a ajuns la un consens: „Cred că este un dialog constructiv si se va vedea acest lucru. Lucrurile se armonizează, ceea ce este un lucru foarte bun pentru români şi pentru România. Veţi fi plăcut surprinşi că liderii de partide acum se armonizează şi veţi vedea că a fost foarte bună întâlnirea. Lucrurile merg foarte bine“, a afirmat Oprea.
Marea învoială pe forma finală
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat la finalul negocierilor care au durat mai puţin de două ore că prevederile referitoare la reducerea TVA rămân în forma agreată săptămâna trecută de comisia tehnică. Drept urmare, TVA va fi redusă la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, respectiv la 19% de la începutul lui 2017. De asemenea, supraacciza la carburanţi va rămâne în vigoare până la 1 ianuarie 2017, aşa cum s-a anunţat de săptămâna trecută. Dragnea a spus că discuţiile cu liderii partidelor parlamentare au pornit de la premisa „responsabilităţii şi a precauţiei“, astfel încât atât prin Codul Fiscal, cât şi prin bugetul de stat pe 2016 să fie respectată ţinta de deficit bugetar de sub 2% din PIB. „Acest consens care a fost dorit şi de noi şi de colegii din opoziţie care a fost realizat asăzi a fost necesar pentru că intenţia noastră comună a fost şi rămâne ca acest Cod Fiscal să dureze în timp. Nu este un Cod Fiscal pe care să ne permitem să-l modificăm sau să-l modifice o eventuală nouă putere din 2016 sau 2017“, a delcarat preşedintele interimar al PSD.
„Prudenţa responsabilă“
La rândul lor, copreşdinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga s-au declarat mulţumiţi de negociere şi au precizat că, în condiţiile în care se respectă ţinta de deficit bugetar, acceptă măsurile propuse. „Am agreat reducerea TVA având în vedere că ne vom încadra în ţinta de deficit. Discuţiile au mers într-o direcţie foarte bună, am analizat inclusiv posibila direcţionare a deficitului către partea de investiţii. De asemenea, s-a discutat ca, în eventualitatea creşterii economice, să fie micşorată povara pe muncă. Dialogul a fost foarte bun şi cred că acest început înseamnă că putem avea şi un dialog care să însemne măsuri coerente şi sustenabile pentru România“, a spus Gorghiu, iar Vasile Blaga a completat-o.
„Prudenţa responsabilă a fost laitmotivul acestei discuţii, ne-a interesat păstrarea echilibrelor macroeconomice din ţară, încadarea în deficitul de 2,% (…). Am fost interesaţi ca România să nu mai parcurgă şocuri cum a parcurs în cazul crizei. Concluziile sunt cele pe care le-a spus şi colega mea, le-a spus şi domnul Dragnea, e bine că TVA îl vom aplica 20% de la 1 ianuarie 2016 şi de 19% din 2017.“, a spus Blaga.
Tăriceanu e şi el de acord
Deşi în urmă cu câteva zile spunea pleda pentru o cotă de TVA de numai 19%, liderul ALDE n- mai ieşit acum din rând. „Este lucrul cel mai important ca mesaj pe care putem să-l transmitem pentru mediul de afaceri, pentru că în acest fel dăm garanţia unei stabilităţi pentru viitorul Cod Fiscal, unei stabilităţi care să depăşească ciclurile elctorale“, a declarat Tăriceanu. Fostul premier a vorbit şi despre criza bursei chineze. „Vedem ceea ce se întâmplă în China şi nu ştim dacă această criză, China care este a doua ce mai mare economie a lumii, va influenţa celelalte economii, în speţă economia europeană de care România este profund legată şi puternic integrată şi cred că în acest moment atitudinea cea mai înţeleaptă era să ţinem cont de aceste realităţi economice“, a mai precizat fostul premier, care pare că a învăţat lecţia din 2008, când, deşi criza financiară lovise puternic SUA, Tăriceanu dădea asigurări că România nu va avea probleme economice.
Guvernul a economisit 7 miliarde de lei din Codul Fiscal
În comparaţie cu măsurile stabilite săptămâna trecută, liderii politici au operat, totuşi, câteva modificări care înseamnă că vor economisi 7,1 miliarde de lei la bugetul de stat. Astfel, preşedinţii partidelor parlamentare au decis ca taxa pe stâlp, de 1% din valoarea activelor, să fie eliminată de la începutul anului viitor doar în agricultură, iar pentru celelalte sectoare de la 1 ianuarie 2017, şi ca reducerea impozitul pe dividende de la 16% la 5% să fie amânată cu un an.
Cele două măsuri au fost anunţate, de asemenea, de către Liviu Dragnea. „De asemenea, plafonarea contribuţiilor de sănătate va fi aplicată, dar începând cu 1 ianuarie, este vorba de plafonarea acestei contribuţii la cinci venituri (saralii – n.r.) medii brute pe economie şi, de asemenea, reducerea pe impozitul pe dividente de la 16% la 5% va fi operată începând cu 1 ianuarie 2017“, a arătat preşedintele interimar al PSD.
Taxa pe stâlp aduce anual la buget un miliard de lei, în vreme ce amânarea reducerii impozitului pe dividende ar avea impact bugetar de 1,3 miliarde de lei, astfel că prin cele două măsuri vor economisi anul viitor circa 2,3 miliarde de lei la vistieria statului.
Cele două amânări decise joi se adaugă celorlalte măsuri convenite anterior de liderii politici, respectiv scăderea TVA la 20% din 2016 şi la 19% din 2017, când ar urma să fie eliminată şi acciza suplimentară la carburanţi. Un punct procentual de TVA echivalează cu 1,8 miliarde de lei în finanţele ţării, în vreme ce reducerea accizelor are un impact estimat la 3 miliarde de lei. Astfel, din amânarea acestor măsuri şi „ciuntirea“ TVA, Guvernul va economisi anul viitor circa 7,1 miliarde de lei.