Conflictul Ponta-Dragnea a coborât şi în conducerea tineretului social-democrat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea şi Victor Ponta nu şi-au mai vorbit din momentul demisiei lui Ponta FOTO Mediafax
Liviu Dragnea şi Victor Ponta nu şi-au mai vorbit din momentul demisiei lui Ponta FOTO Mediafax

Liviu Dragnea îi bănuieşte pe Victor Ponta şi pe apropiaţii săi că s-ar afla în spatele gestului lui Mihai Sturzu de a-i cere lui Dragnea să-şi dea demisia din fruntea PSD. În final, cel care a făcut un pas înapoi a fost Sturzu, înlocuit la şefia TSD de Gabriel Petrea, favoritul lui Dragnea. Gabriela Podaşcă, omul lui Ponta, a avut parte de o înfrângere dureroasă.

 

 Congresul TSD, al cărui scop era alegerea liderului tineretului social-democrat, a fost transformat într-un ring de box de către Mihai Sturzu şi preşedintele PSD Liviu Dragnea. În ultimul discurs pe care l-a susţinut ca preşedinte TSD, Mihai Sturzu i-a cerut lui Liviu Dragnea să se suspende din funcţia de preşedinte al PSD din cauza condamnării sale în dosarul „Referendumul“.

„Nici nu ştiu cum să vă întreb - că mi-e ruşine, sincer să fiu -, dar pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la celebrul dosar, scrie aşa: infracţiuni de corupţie. Părţile din dosar – primul sunteţi dumneavoastră, Dragnea Nicolae Liviu. Vă rog să mă credeţi că nu pot să spun nimănui că, în România, în care eu susţin statul de drept, site-ul Înaltei Curţi minte. Suspendaţi-vă din funcţia de preşedinte şi convocaţi un Congres, să ne pregătim pentru alegeri“, i-a cerut Sturzu lui Dragnea, care se afla în faţa lui, în primul rând al sălii.

Cu camerele întoarse spre el, Dragnea şi-a păstrat cumpătul, rămânând serios pe toată durata discursului lui Sturzu, care a atins mai multe puncte sensibile. S-a referit la alianţa cu UNPR, la încercarea PSD de a se rupe de eticheta de comunişti, teme care îi macină pe seniorii din PSD, dar care a atras aplauzele tinerilor din PSD.

„Acelaşi caracter ca cel care l-a pus“

Atacul lui Sturzu nu a fost trecut cu vederea de Liviu Dragnea, care i-a răspuns făcând publică o întâlnire privată dintre cei doi, care a avut loc imediat după tragedia din Colectiv. „Mie mi-a propus domnul aviator Mihai Sturzu ceva care m-a cutremurat: ca, după tragedia de la Colectiv, el să folosească acea emoţie, să vină la sediul PSD cu nişte tineri, să se certe cu mine într-o mică scenă de teatru, să-mi facă nişte propuneri pe care eu nu le accept, apoi el să înfiinţeze o nouă mişcare şi ulterior să facem o alianţă parlamentară“, a spus Dragnea.

 Liderul PSD nu a răspuns în niciun fel  reproşurilor făcute de Sturzu privind condamnarea sa în dosarul „Referendumul“. În schimb l-a acuzat pe fostul lider TSD că ar fi mesagerul altcuiva, făcând aluzie la Victor Ponta şi la apropiaţii săi. „Are acelaşi caracter ca cel care l-a pus să facă asta“, a spus Dragnea, fără să spună la cine s-a referit. Mihai Sturzu a fost impus de Victor Ponta în funcţia de preşedinte al TSD, în urma Congresului din 2013 în care a fost singurul candidat. În final, Mihai Sturzu a anunţat că va demisiona din PSD, respingând acuzaţiile aduse de Dragnea.

Bătălia Gabrielilor

Gabriel Petrea, fost viceprimar al Sectorului 6, a fost ales sâmbătă preşedintele Tineretului Social-Democrat (TSD), după ce Andrei Tinu s-a retras din cursă şi a anunţat că îl susţine. Însă sprijinul care cu adevărat a contat a fost cel al lui Liviu Dragnea, care nu dorea să câştige Gabriela Podaşcă. Deputatul PSD Gabriela Podaşcă, care a intrat în politică ajutată de Victor Ponta, a reuşit să obţină doar 189 de voturi, în timp ce învingătorul a avut de partea sa 801 de voturi.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite