Conducerea Camerei a respins, pentru a doua oară, cererea PNL ca Viorel Ştefan să participe la „Ora Guvernului“ pe tema Legii salarizării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins din nou, marţi, solicitarea grupului parlamentar PNL ca ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, să fie invitat la „Ora Guvernului“ pentru a da explicaţii cu privire la „sustenabilitatea financiară a implementării legii salarizării a personalului plătit din fonduri publice”, pe motiv că proiectul numai ce a ajuns în Camera Deputaţilor, neexistând o formă finală a acestuia.

„În cadrul Biroului Permanent a fost respinsă solicitarea grupului parlamentar PNL privind «Ora Guvernului» din data de 29 mai, luni. Aceştia au solicitat să fie invitat domnul ministru al Finanţelor, Viorel Ştefan. Tema propusă de grupul parlamentar PNL este sustenabilitatea financiară a implementării legii salarizării a personalului plătit din fonduri publice”, a afirmat secretarul Camerei Deputaţilor Ioana Bran, la finalul şedinţei Biroului Permanent, potrivit News.ro. 

Deputatul PSD a explicat că solicitarea PNL a fost respinsă pe motiv că proiectul legii salarizării numai ce a ajuns la Camera Deputaţilor, neexistând o formă finală a acestuia. „În urma votului care a avut loc în cadrul Biroului Permanent, această solicitare a fost respinsă. Au fost argumente din partea mai multor membri ai Biroului Permanent, s-a discutat şi despre faptul că această temă este o temă de interes, dar, probabil, cel mai bun loc pentru a fi dezbătută este în cadrul Comisiei de buget-finanţe, «Ora Guvernului» fiind probabil un timp mult prea scurt pentru a dezbate realmente această temă”, a completat deputatul social-democrat.

Ioana Bran a mai spus că „nu s-a exclus posibilitatea ca domnul ministru Viorel Ştefan să participe la dezbateri înaintea votului final, dar, momentan, această lege acum a intrat în Camera Deputaţilor”. „Neavând o formă finală, nu s-ar putea discuta concret pe ea. De aceea, probabil, cel mai indicat loc ar fi în cadrul comisiilor unde sunt membri din partea tuturor grupurilor parlamentare”, a conchis secretarul Camerei Deputaţilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite