Condiţia lui Ponta pentru a vota Guvernul Cîţu. „Vreau să devoalez jocul PNL făcut cu conservele din conducerea PSD”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta le cere liberalilor să voteze la vedere FOTO Mediafax
Victor Ponta le cere liberalilor să voteze la vedere FOTO Mediafax

Liderul Pro România a dezvălui joi pe Facebook condiţia pe care o pune pentru a vota învestirea Guvernului Cîţu. În contextul în care liderul deputaţilor PNL Florin Roman a declarat că partidul său e dispus să primească parlamentari de la Pro România şi ALDE care ar vota învestirea Guvernului, Ponta a subliniat că va vota şi el „pentru” doar dacă liberalii îşi vor exercita votul la vedere.

„Liderul Grupului Parlamentar al PNL face un apel (sincer - sper) pentru votarea Guvernului «Cîţu» / şi spune (corect, după părerea mea) că România are nevoie de un Guvern stabil care să se ocupe de criza complexă în care se află ţara!

Îi fac lui Florin Roman o propunere publica - ca oamenii să vadă clar cine îi minte (jucând în piese de prost gust) şi cine le spune adevărul!”, a scris Victor Ponta joi pe Facebook.

Reacţia acestuia vine după ce liderul deputaţilor PNL Florin Roman a declarat joi dimineaţă că partidul său este dispus să primească parlamentari de la Pro România şi ALDE „pentru că nu se poate aduna o majoritate, decât dacă se face genul ăsta de compromis”. Acesta a adăugat apoi că Guvernul Cîţu va primi voturi de la ambele partide.

Ponta: „Ce vor face liberalii? Joacă corect la vedere sau se ţin de şobolănii”

Ponta a adăugat apoi că acesta, dar „probabil şi alţi colegi de la Pro România şi PSD” vor vota pentru învestirea guvernului cu condiţia ca PNL să voteze la vedere.

„Daca la votul pentru Guvernul «Cîtu” parlamentarii PNL şi aliaţii săi votează la vedere PENTRU - atunci o să le dau şi votul meu (şi probabil vor fi şi alţi colegi de la ProRomania şi PSD)!

Nu negociez nimic cu PNL, nu vreau nicio funcţie sau avantaj şi nu mă banuieşte nimeni ca din cel mai acerb critic al lor o să devin peste noapte susţinator / dar cred că România are nevoie de Guvern; şi vreau să devoalez jocul iresponsabil al PNL făcut cu sprijinul şi în întelegere cu «conservele» lor plantate în conducerea PSD! Ce credeţi că vor face liberalii? Joacă corect la vedere sau se ţin de şmecherii şi şobolănii la vot?”, a mai adăugat liderul Pro România pe Facebook.

Cei care au votat învestirea Guvernului Orban au fost suspendaţi din Pro România

Cu toate astea, prim-vicepreşedinţii Sorin Cîmpeanu şi Daniel Constantin, precum şi vicepreşedinţii Mircea Banias şi Emilia Meiroşu, au fost suspendaţi la începutul lunii noiembrie din Pro România printr-o decizie a Biroului Executiv. Motivul: „au votat pentru învestirea Guvernului Orban”. Biroul Executiv  este format din trei persoane: Victor Ponta (preşedinte), Nicolae Bănicioiu (prim-vicepreşedinte) şi Ion Mocioalcă (secretar general).

„Integritatea morală este una dintre valorile pe care toţi membrii PRO România trebuie să şi le însuşească, deoarece acest partid a fost gândit ca o alternativă serioasă şi credibilă la metehnele vechii clase politice. Din aceste considerente, decizia de sancţionare a celor şapte deputaţi vine ca o consecinţă firească a pierderii încrederii cu care au fost învestiţi de către toţi colegii noştri. PRO România va rămâne în opoziţie şi va continua să îşi respecte electoratul prin susţinerea politicilor şi valorilor de centru stânga europene“, se arăta atunci în motivarea Pro România.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite