Comisie mixtă pentru digitalizare între România şi R. Moldova. Burduja: Dorim adesea poduri peste Prut, dar cel puţin la fel de importante sunt punţile digitale

0
0
Sebastian Burduja FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Sebastian Burduja FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunţat operaţionalizarea comisiei mixte pentru transformare digitală dintre România şi Republica Moldova. Tot în aceste zile, parlamentarii de la Bucureşti şi cei de la Chişinău s-au întrunit într-o primă şedinţă comună acelor două foruri.

„Am dat mână cu mână pentru un viitor împreună: spaţiul digital comun al României şi Republicii Moldova. Domnul Viceprim-Ministru Iurie Ţurcanu este nu doar un prieten de suflet, este un exemplu de lider, alături de întreaga echipă de oameni de excepţie care ne sunt astăzi exemple în transformarea digitală a ţării”, a scris ministrul pe Facebook, anunţând că de acum „comisia mixtă pentru transformare digitală este operaţională”, iar pentru primele 6 luni preşedinţia va fi asigurată de Octavian Oprea, vicepreşedinte ADR.

„Ne dorim adesea poduri peste Prut, autostrăzi, asfalt şi beton. Dar cel puţin la fel de importante sunt punţile digitale, care vor aduce economia viitorului, cu toate oportunităţile ei, pe ambele maluri ale Prutului. Viziunea comună o avem. Angajamentul îl avem şi este deplin. Proiectele comune le avem şi le veţi vedea la treabă în scurt timp”, a mai scris ministrul. 

Într-o altă postare, ministrul a transmis că s-a simţit „ca acasă” la Chişinău, lăudând hotărârea Comisiei Europene de a recomanda ca Ucraina şi Republica Moldova să fie state candidate la UE. „Republica Moldova aparţine în Uniunea Europeană, iar destinul nostru este — inevitabil, moral şi fără drept de apel — un destin comun”, a mai transmis Burduja. 

Ministrul a mai arătat că a fost onorat să o întâlnească pe Natalia Gavriliţa, prim-Ministrul Republicii Moldova, explicând că discuţiile au viza spaţiul digital comun şi soluţiile care vor fi implementate de cele două state pentru transformare digitală. 

„Ulterior, am participat la întâlnirea oficială cu Igor Grosu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova. L-am asigurat de deplinul nostru sprijin şi i-am mulţumit pentru toată deschiderea manifestată pentru spaţiul digital comun şi împărtăşirea experientelor si bunelor practici de pe ambele maluri ale Prutului. Au fost zile pline, iar despre tot ceea ce am făcut vă voi povesti pe larg separat. Iar rezultatele pentru noi şi fratii noştri se vor vedea în timp, dar suntem hotăraţi să le livrăm inclusiv pe termen scurt. Deocamdată, vă spun atat: sunt mândru şi recunoscator ca la Chişinău sunt lideri autentici, competenti, profesionişti şi vizionari. Exemple! Le mulţumesc din suflet tuturor şi in mod special dragului meu prieten şi frate, Viceprim-Ministrul Iurie Ţurcanu”, a mai transmis ministrul pe Facebook

Parlamentele Republicii Moldova şi României s-au întrunit într-o primă şedinţă comună, sâmbătă, la Chişinău. Din partea Republicii Moldova la reuniune au fost invitaţi întreg corpul de deputaţi şi preşedinta ţării, Maia Sandu.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri