Comisia de la Cotroceni s-a desesizat în cazul Şereş
0Preşedintele Traian Băsescu l-a anunţat, ieri, pe procurorul general că, în cazul fostului ministru Codruţ Şereş, comisia specială de la Cotroceni, constituită în baza prevederilor legii
Preşedintele Traian Băsescu l-a anunţat, ieri, pe procurorul general că, în cazul fostului ministru Codruţ Şereş, comisia specială de la Cotroceni, constituită în baza prevederilor legii răspunderii ministeriale, s-a "desesizat". Hotărârea a fost luată ca urmare a faptului că Şereş nu mai este ministru al economiei, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Prevederile legii privind răspunderea ministerială nu se aplică foştilor membri ai guvernului. Marţi seara, la depunerea jurământului de către Varujan Vosganian, Băsescu a spus, ironic, că "poate este foarte important ca domnul Şereş" să ştie că a emis decretul de înlocuire a ministrului economiei. Avocatul lui Codruţ Şereş a contestat constituţionalitatea comisiei speciale de la Cotroceni, iar clientul său a refuzat să se prezinte la audieri. (M.V.M.)























































