Ciucă, întrevedere cu Mahmoud Abbas. Ce au discutat cei doi lideri politici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mahmoud Abbas şi Nicolae Ciucă FOTO Guvernul României
Mahmoud Abbas şi Nicolae Ciucă FOTO Guvernul României

Prim-ministrul Ionel Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe preşedintele statului palestinian, Mahmoud Abbas, aflat în vizită în România. Cei doi lideri au vorbit de relaţiile dintre cele două stat şi şi-au exprimat optimisul privind pacea în Orientul Mijlociu.

„Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat că România este pregătită să continue eforturile dedicate facilitării relansării dialogului direct israeliano-palestinian, susţinând orice acţiune care ar putea conduce la soluţionarea comprehensivă şi de durată a conflictului israeliano­palestinian, în acord cu soluţia celor două state şi cu respectarea legislaţiei internaţionale. Prim-ministrul României a dat asigurări că România va continua să fie un partener şi un prieten apropiat al Palestinei, în concordanţă cu poziţia sa tradiţională echilibrată şi cu credibilitatea pe care o are faţă de ambele părţi”, se arată într-un comunicat al Guvernului. 

„Preşedintele Mahmoud Abbas a evocat bunele relaţii tradiţionale între cele două state şi faptul că are deplină încredere în capacitatea părţii române pentru orice tip de mediere în avansarea procesului de pace din Orientul Mijlociu. Liderul palestinian a evocat relaţiile tradiţionale şi vizitele repetate ale sale în regiune, în calitate de Preşedinte sau însoţindu-l pe fostul lider, Yasser Arafat. Preşedintele Abbas a salutat bunele relaţii de încredere care există între România şi Israel, care creează premisele unor bune oficii şi mediere avantajoasă pentru o formulă corectă şi sustenabilă a păcii în Orientul Mijlociu”, mai arată sursa citată.

La finalul întrevederii, cei doi lideri au participat la semnarea a două acorduri bilaterale, Programul de Implementare în domeniul Educaţiei între Ministerul Învăţământului Superior din Palestina şi Ministerul Educaţiei Naţionale din România, şi Acordul între Guvernul României şi Guvernul Palestinei privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate a terorismului şi a altor infracţiuni.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite