Ciucă: Avem instrumentele și fondurile necesare pentru România digitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul României a participat astăzi la Conferința „România Digitală, România Liberală”, ocazie cu care a precizat că digitalizarea României este unul dintre principalele obiectivele ale guvernului pe care îl conduce.

Nicolae Ciuca FOTO Guvernul Romaniei

„Este un concept care transmite un mesaj ferm al PNL, transformarea digitală este parte esențială din modernizarea României. Guvernările liberale de-a lungul istoriei și-au asumat întotdeauna reforme curajoase și misiunea de a moderniza societatea și economia României, îndeosebi în momentele grele. Astăzi, în fața multiplelor crize regionale și globale, trebuie să fructificăm oportunitatea de a face saltul în dezvoltare pe care îl așteaptă toți românii. Cercetarea, inovarea și digitalizarea sunt principalele ingrediente ale modelului liberal de creștere economică, le-am susținut și le vom susține în continuare”, a precizat premierul în debutul conferinței.

Nicolae Ciucă susține că este momentul ca România să facă progrese în domeniul digitalizării, astfel încât să se apropie la acest capitol de restul țărilor europene.

„Lumea se schimbă cu rapiditate, revoluția digitală și noile tehnologii înseamnă șansa omenirii de a găsi soluții la marile confruntări cu care ne confruntăm cu toții. De la pandemie, la criza energetică și războiului de la granițele noastre. România trebuie să contribuie la aceste progrese. Transformarea digitală și noile tehnologii ne oferă șansa de a recupera decalajele pe care le înregistrăm încă față de UE și față de țările care au înțeles mai devreme rolul noilor tehnologii în modernizarea serviciilor publice. Este o șansă pentru viitoarele generații, un demers care trebuie să coaguleze toate energiile societății și să aibă continuitate pe termen lung”, a declarat acesta.

Premierul susține că România are în prezent toate instrumentele și fondurile pentru a se digitaliza pe patru dimensiuni cheie, mai exact în servicii publice digitale, competențe digitale, digitalizarea sectorului privat și  conectivitatea prin rețele de mare viteză.

„Conflictul din Ucraina  ne-a semnalat importanța strategică a securității cibernetice, iar acum avem instrumentele și fondurile necesare pentru România digitală, pe patru dimensiuni cheie pe care evenimentul de astăzi le va aborda: servicii publice digitale, competențe digitale, digitalizarea sectorului privat românesc și conectivitatea prin rețele de mare viteză. Aceste priorități strategice se reflectă în marile proiecte de transformare digitală pe care Guvernul României le are în lucru”, susține premierul. 

Nicolae Ciucă a precizat în discursul său că „este timpul ca statul să circule date, nu să îi pună pe români să circule cu hârtii între instituțiile sale”.

Premierul a anunțat că la nivelul Ministerului Afacerilor Interne se pun „bazele unui hub de servicii pentru digitalizarea evenimentelor de viață, de la obținerea cazierului juridic până la înmatricularea unui autovehicul”. În timp ce la Ministerul Educației se „se lucrează deja la proiecte care să asigure competențe digitale în sistemul de învățământ și, în paralel, avem în PNRR un proiect prin care 100.000 de români, inclusiv seniori și cetățeni din comunitățile rurale, vor dobândi abilități digitale prin intermediul a peste 1000 de biblioteci, ce vor fi transformate în hub-uri digitale.

Tot din PNRR, potrivit premierului, România are 94 de milioane alocate pentru implementarea unei scheme de sprijinire a utilizării serviciilor de comunicații în zonele albe, ceea ce va permite extinderea rețelelor de mare viteză către peste 900 de localități.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite