Ciucă, apel la stabilitate înainte de începerea Congresului Extraordinar al PNL: Sper ca prin acest demers pe care l-am asumat, PNL să-şi găsească echilibrul VIDEO

0
0
Nicolae Ciucă FOTO Inquam Photos / George Calin
Nicolae Ciucă FOTO Inquam Photos / George Calin

Premierul Nicolae Ciucă a ajuns la Parlament, acolo unde are loc Congresul Extraordinar al PNL pentru alegerea unui nou lider. Singurul candidat înscris în cursa pentru şefia partidului, Nicolae Ciucă, a făcut apel la stabilitate, amintind de situaţia geopolitică în care ne aflăm. 1.300 de liberali se reunesc duminică, reprezentanţii PNL fiind chemaţi, practic, să valideze alegerea lui Nicolae Ciucă pentru funcţia vacantă de preşedinte.

„In cateva minute va începe Congresul Extraordinar al PNL care va vota motiunea pe care am depus-o. Sper ca prin acest demers pe care mi l-am asumat PNl să îşi găsească echilibrul”, a declarat Nicolae Ciucă înainte de începerea Comngresului. 

Liderul Guvernului a continuat amintind că „nu suntem într-o situaţie simplă dar am, convingerea că vom putea să ne găsim un rost, o direcţie. Trăim într-o situaţie politică deosebit de gravă, iar prioritatea noastră este să guvernăm ţara. După această activitate liderii filialelor judeţene se vor întoarce acasă şi se vor ocupa de tot ce înseamnă administrarea comunelor oraşelor, iar noi aici, a ţării”. 

„Cetăţenii României aşteaptă de la noi să fie protejaţi. (...) Important este sa avem stabilitatea necesară să putem să guvernăm ţara”, a mai afirmat Ciucă

În ceea ce priveşte conducerea PNL, premierul a spus: „sunt un om politic cu experienţă politică şi acesta poate să constituie un atu, cred că în politica românească e nevoie şi de oameni noi iar prin tot ceea ce am putut să asigur până acum, echilibrul necesar pentru funcţionarea Guvernului, pentru funcţionarea coaliţiei, se va întâmpla şi în interiorul PNL”.

Întrebat dacă va reuşi să ducă mandatul la final, Nicolae Ciucă a spus : „Am încredere în PNL”. 

Întrebat cum i-a convins pe cei din echipa câştigătoare să îl susţină, Ciucă spus „rezultatele guvernării”.

Liberalii se reunesc de la ora 11.00 la Palatul Parlamentului, pentru a-l alege pe noul preşedinte al formaţiunii. Delegaţii PNL nu vor avea însă o paletă prea largă de opţiuni, fiind un singur candidat: Nicolae Ciucă.

VIDEO

Mai multe - Politică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite