Cîţu, săgeţi către Drulă, după cazul Feteşti: Mi se pare anormal să avem astfel de situaţii, iar un şef de la CFR Călători să spună că soluţia vine din altă parte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu s-a arătat iritat de modul cum au intervenit autorităţile. FOTO Facebook Florin Cîţu
Florin Cîţu s-a arătat iritat de modul cum au intervenit autorităţile. FOTO Facebook Florin Cîţu

Premierul Florin Cîţu a declarat că nu poate să se pronunţe încă pe cazul accidentului de la Feteşti, însă ar trebui să se poată face ceva ca pasagerii să nu stea zeci de ore în trenuri, mai ales că este caniculă.

„Am fost informat de ministru dimineaţă la prima oră despre accident. O am o discuţie să văd care sunt concluziile”, a declarat Cîţu. Întrebat dacă se poate face ceva pentru acest nod feroviar de la Feteşti pentru că au tot fost întârzieri din cauza problemelor de acolo, premierul a precizat: ”Ar trebui să se poată face ceva. De la minister ar trebui să vină soluţii. Pe cale ferată bani au fost alocaţi pentru modernizarea căii ferate la începutul anului, execuţia nu este cea mai bună”.

În legătură cu soluţii pentru pasagerii care aşteaptă în trenuri, între care copii care revin de la mare, premierul a declarat: „Să răspundă cei care se ocupă de acest lucru. Dacă oamenii au suferit de pe urma modului în care este administrată, ar trebui să răspundă ministerul de resort. Mi se pare anormal să avem astfel de situaţii, iar un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte. Soluţia este a celor care administrează sectorul respectiv”.

Întrebat dacă îl va demite pe şeful CFR Călători, premierul a afirmat: „Să am toate informaţiile, să văd ce s-a întâmplat”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite