Ciprian Ciucu, consilier general PNL: Doamna Firea m-a dat în judecată şi îmi cere daune de 130.000 de euro. Vrea să închidă gura opoziţiei
0Consilierul PNL din Consiliul General al Primăriei Capitalei Ciprian Ciucu a anunţat, vineri, că primarul general, Gabriela Firea, l-a dat în judecată ”în special pentru declaraţii politice” şi i-a cerut aproximativ 130.000 de euro daune reputaţionale, el precizând că averea sa este mai puţin de jumătate din suma pe care i-o cere Firea şi că acesta este un mod de a-l intimida să nu mai facă ”opoziţie reală”.
„Anunţ bucureştenii că am fost dat în judecată de doamna primar Gabriela Firea, în special pentru ceea ce eu numesc declaraţii politice. Dânsa îmi cere o sumă de 600.000 de lei, aproximativ 130.000 de euro, pe care vrea ca să-i obţină de la mine pentru un fel de daune reputaţionale. Îmi este clar, intenţia sa este de a mă intimida şi de a mă face să-mi ţin gura. 130.000 de euro este o sumă ameţitoare pentru cineva care câştigă cinstit”, a declarat Ciprian Ciucu.
Liberalul a afirmat că atacul la siguranţa financiară a familiei este o metodă politică de intimidare pe care o consideră ”profund imorală”.
”În acest context în care vorbim de un oraş foarte important – Capitala ţării – în care vorbim de un buget de aproximativ două miliarde de euro care tot acest buget este la PSD, eu şi colegii mei din Consiliul general am înţeles să facem opoziţie pe bune. Miza pe care doamna primar o are astăzi dându-mă pe mine în judecată este de a ne închide nouă gura, de a nu mai face opoziţie. Prin această acţiunie mi se pare că vrea să intimideze tocmai ca şi ceilalţi colegi din opoziţie să se gândească de mai multe ori atunci când vor să facă opoziţie reală”, a arătat Ciucu.
Motivul pentru care Ciucu crede că primarul Gabriela Firea l-a ales pe el pentru a-l da în judecată este pentru că şi-a manifestat intenţia de a rămâne o perioadă lungă în Consiliul General al Primăriei.
”Mi se pare absolut anormal şi deloc potrivit pentru democraţia din România ca doamna Firea să încerce să vină cu astfel de metode de intimidare. Evident, nu mă las intimidat şi nu o las să-mi bage pumnul în gură. Voi continua să fac opoziţie profesionistă, permanentă şi corectă bazată pe argumente”, a arătat liberalul.
”Ca fapt divers, vreau să vă spun că averea mea este mai puţin din jumătate din suma pe care mi-o cere Gabriela Firea. Ea probabil că are o altă percepţie asupra banilor, dânsa stă într-o zonă rezidenţială, într-o vilă din Ilfov, eu stau în Drumul Taberei într-un apartament de 3 camere cu familia la etajul 8”, a ţinut să precizeze Ciucu.
Totodată, pentru a întări cele afirmate referitor la opoziţia pe care va continua să o facă, Ciucu a anunţat că, la şedinţa de luni a CGMB, PNL se va opune mai multor puncte de pe ordinea de zi.
”Acum o lună de zile, în şedinţa de buget din care fac parte a fost introdus un Proiect de hotărâre în Consiliul local prin care să se accepte de către Consiliu o normă internă a Primăriei care să permită Primăriei să contracteze servicii până la 800.000 de euro, care este o sumă imensă, servicii fără care să mai fie publicate în SEAP, eludând efectiv transparenţa. Site-ul Primăriei este foarte prost, informaţia este foarte greu accesibilă. Nu am încredere în acest site să fie singurul pe care să se desfăşoare conform acestei proceduri simplificate pe care o doreşte şi primarul general, achiziţii în valoare atât de mare şi într-un termen foarte scurt de 5 zile. Atrag atenţia că o Hotărâre de Consiliu local, dacă va fi votată, nu poate eluda legea achiziţiilor publice. Eu nu am încredere în această procedură simplificată pe care ne-o propune executivul Primăriei şi îi rog pe toţi colegii din opoziţie să voteze împotrivă”, a explicat Ciucu