Cioloş, despre conducerile spitalelor: Din 2016 se aplică aceleaşi practici. Cum să numeşti pe cineva care nu-i de-al tău. Un „yesman” care execută ce spune partidul

Liderul PLUS Dacian Cioloş a vorbit la „Adevărul Live” despre importanţa depolitizării unor domenii precum Sănătate, Educaţie sau Administraţie Publică, astfel încât să nu se mai întâmple situaţii precum cea de la Spitalul din Suceava. În prezent acesta argumentează că la conducerea instituţiilor se fac numiri politice. „Un «yesman» care execută ce spune partidul. Nu are curajul să spună când sunt probleme sau nu sunt bani”, a adăugat Cioloş.
„Ţineţi minte că am venit cu acea propunere legislativă prin care managementul spitalelor să fie asigurat de oameni cu competenţă managerială şi nu neapărat cu competenţe medicală. Pentru că acolo e nevoie de competenţă managerială. Din păcate abia ce am apucat să promovăm astfel de proiecte, pentru că imediat ce am plecat de la guvernare, noua majoritate din Parlament PSD-ALDE şi noul guvern au măturat complet aceste schimbări pe care le-am propus. Dacă s-ar fi pus în aplicare, astăzi probabil că în multe spitale eram în altă situaţie. Inclusiv în spitalele judeţene”, a declarat Dacian Cioloş la „Adevărul Live”.
Acesta a menţionat că situaţia de la conducerea spitalelor au „involuat după alegerile din 2016” şi că în unele poziţii au ajuns oameni politici, care „nu au curajul poate să spună atunci când sunt probleme”.
„Dacă în toate spitalele judeţene s-ar recruta sau s-ar fi recrutat oameni cu competenţe manageriale şi nu puşi acolo oamenii politici, pentru că sunt apropiaţi de partidul celui care e la conducere, probabil că în altă situaţie am fi. Deci din punctul ăsta de vedere din păcate nu doar că lucrurile nu au evoluat, dar au şi involuat pentru că odată ce au revenit la putere politicieni după alegerile din 2016, aplică aceleaşi practici, e acelaşi comportament, e ca un reflex la ei. Cum să numeşti pe cineva care nu-i de-al tău. Asta am auzit-o de mai multe ori. Domnle, e omul meu, am încredere în el, dar omul meu înseamnă că-i un om de partid care e un „yesman” şi execută ce spune partidul. Nu are curajul poate să spună atunci când sunt probleme, că nu sunt bani, că nu-i aprovizionarea bună, că nu sunt procedurile clare, că şeful direcţiei sanitare e tot de la ei la partid şi ministrul e tot de la ei de la partid. Deci de asta în Educaţie, în Sănătate, Administraţie Publică, până nu depolitizăm şi hai să spun, trecem pe competenţă şi profesionalism, n-o să rezolvăm nici problemele corupţiei pe care le avem acolo”, a adăugat Cioloş.




















































