Ciolacu se leapădă de era Dragnea: Justiţia trebuie făcută în instanţă, nu la partid. Vremea tătucilor a apus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă la Congresul PSD că munca partidului a fost umbrită adesea de atacurile la justiţie, aluzie la Liviu Dragnea. Acesta a mai adăugat şi că PSD s-a bazat de-a lungul timpului pe „tătuci”, iar acest lucru nu a făcut bine nici partidului, nici României. „Vremea tătucilor a apus”, a preciat Ciolacu.

În debutul discursului, Marcel Ciolacu a afirmat că PSD are nevoie să se transforme într-un partid modern şi că nu mai trebuie să se uite în spate.

„Astăzi doar PSD reprezintă stânga românească şi valorile sale. Vrem să rămânem un partid conservator, care se uită mai degrabă în spate, în trecut? Sau vrem să ne transformăm într-un partid modern, care se uită în viitor, spre progres?”, a precizat Marcel Ciolacu în discursul său de la Congresul PSD.

Acesta a afirmat indirect apoi că se leapădă de era Dragnea, explicând că rezultatele bune ale PSD au fost umbrite de către cei care „au crezut că pot folosi PSD ca pe o cheie la uşile justiţiei. 

„Sunteţi mulţi care aţi muncit enorm în partid. Aţi avut - la fel ca şi mine - rezultate bune. Aţi construit - la fel ca şi mine - organizaţii puternice. Dar au fost cazuri când munca voastră a fost irosită de cei care au crezut că pot folosi PSD ca pe o cheie la uşile justiţiei. 

Nu ei sunt PSD!  Ei aparţin trecutului. Şi trebuie să ne rupem de acest trecut! Justiţia trebuie făcută în sala de judecată. Nu la partid, nu la televizor, nu în palatele Administraţiei prezidenţiale. Reforma justiţiei trebuie făcută de către profesionişti, de magistraţi, de CSM, de asociaţiile profesionale. 

O spun cu toată răspunderea, conştient că poate pierd voturile unora care văd lucrurile altfel. În mandatul meu PSD va rămâne strict pe agenda românilor iar justiţia acolo unde îi este locul, în sala de judecată”, a precizat Ciolacu.

„PSD s-a bazat de-a lungul timpului pe tătuci”

„Suntem partidul primarilor, avem în jur de 1.700 de primari, peste jumătate de primarii din România care sunt aproape de oameni. Eu cred în victoria la alegerile care urmează. Vă spun şi vouă să credeţi. Avem cei mai eficienţi primari şi preşedinţi de CJ. Avem prima şansă. Depinde numai şi numai de noi, de puterea noastră să transformă această şansă într-o victorie care să arate că PSD e în continuare cea mai importantă forţă politică din România. Avem oameni buni, dar care nu au fost lăsaţi să vină în faţă. PSD s-a bazat de-a lungul timpului pe tătuci şi acest lucru nu a făcut bine partidului, nici României. Vremea tătucilor a apus. Eu vreau un PSD de echipă şi de aceea am adus cei mai buni oameni Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Olguţa Vasilescu, Daniel Băluţă, Radu Moldovan, Ionuţ Pucheanu, Dragoş Benea, Laurenţiu Nistor, Doina Fedeorovici, Victor Negrescu. Aceasta e echipa nou. Mă bazez pe voi. Ştiu că împreună vom reuşi. Aşa să ne ajute Dumnezeu”, a mai afirmat Ciolacu.

Vezi şi: UPDATE Congres PSD. Ciolacu se dezice de Dragnea: „Justiţia nu trebuie făcută la partid. Vremea tătucilor a apus”. Eugen Teodorovici n-a venit la alegeri

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite