Ciolacu: „Nu poți să construiești un buget sănătos, dacă nu rezolvi problema energiei”. Ce priorități are PSD

0
Publicat:

Șeful PSD a precizat că în continuare susține o mărire a pensiilor cu minimum 10%, dar pentru a construi bugetul pe 2023, Coaliția trebuie să rezolve problema energiei, una din prioritățile Puterii.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos
Președintele PSD, Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos

„Părerea mea e să mărim și mai mult decât rata inflației, ca să fim și mai liniștiți”, a transmis Marcel Ciolacu, în condițiile în care PNL insistă ca Adrian Câciu să găsească resursele pentru o mărire a pensiilor de 15%.

Șeful PSD a identificat și o problemă în calea construcției bugetului și a datelor precise privind procentul pentru pensii. „Nu poți să contruiești un buget. Asta încerc să transmit și colegilor de Coaliție și devin foarte nervoși. Și chiar domnului președinte. Nu poți să construiești un buget sănătos, dacă tu nu ai rezolvat situația energiei. Pentru că nu ai de unde să ai. Nu poți să mergi pe o zonă sustenabilă dacă tu nu știi...Părerea mea e că prioritatea e legislația pe energie. Să închidem cu ordonanța din Parlament”, a precizat șeful PSD. 

Președintele social-democrat a subliniat care ar fi prioritățile PSD. „Apoi, să închidem cu pensiile speciale, fiindcă îl avem și ca jalon până pe 31 decembrie”.

Teoria creșterii pensiilor

Ciiolacu a reiterat de ce nu ar trbeui o creștere prea mare, ci să se meargă pe un sprijin țintit. „Când ai o pensie de 10.000 de lei, o mărire de 15% e corespunzătoare celor 10.000 de lei. Când ai o pensie de 1.500 de lei, 15%, nominal, e corespunzătoare la 1.500. Părerea mea, de aceea am spus că mergi pe o mărire de minumum 10% unde mergi pe punctul de pensie, fiindcă eu cred că avem datoria să ajutăm pe toată lumea în această perioadă de iarnă. în momentul acela venim cu mai multe varinate pe categorii”

Întrebat despre ce se întâmplă cu energia, dacă reușesc să avanseze cu discuții, Ciolacu a dat detalii și despre situația celei referitoare la lemnul de iarnă, acum la un preț plafonat. „Părerea mea e că se va modifica OUG. Poate venim în aceeași ordonanță cu cea de energie, nu distinct”, a mai spus Ciolacu.

PNL neagă discuțiile

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, luni, că discuţiile privind modificarea ordonanţei privind energia trebuie să pornească de la „baze reale”, iar în coaliţia guvernamentală nu s-a discutat despre un preţ fix.

„În coaliţie nu s-a discutat despre o astfel de modificare (preţ fix - n.r.) prin care să se practice aceste noi tarife plafonate şi compensate. Ca şi principiu, ideea nu este una nouă apropo de preţuri sau ajutoare în funcţie de venit. Acum sincer să vă spun, dacă există vreo propunere concretă ea trebuie avansată de (...) PSD în cadrul coaliţiei şi spun asta pentru că evident există disponibilitate din partea noastră. Ordonanţa pe energie este perfectibilă, au existat discuţii pentru modificarea ei cu furnizorii, dar trebuie să se pornească pe baze reale care se pot aplica. Dacă sunt chestiuni serioase ele trebuie promovate în plan intern, după care şi în mass-media şi pentru informarea opiniei publice le putem avansa public. (...) Dacă se discută despre un eventual preţ de 1,3 lei pe KWh acesta este mult mai mare decât tariful practicat în prezent 0,68 KWh pentru electricitate. PNL nu-şi asumă această creştere a acestui preţ, ar fi absurd în condiţiile în care ne dorim îmbunătăţirea legislaţiei care reglementează acest domeniu al energiei să propunem preţuri mai mari", a precizat Stroe.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite