Cine e numele-supriză care va primi un loc de deputat după plecarea lui Pavel Popescu la ANCOM

0
Publicat:

Liberalul Pavel Popescu a demisionat din funcția de deputat, ca urmare a validării în funcția de vicepreședinte al ANCOM.

Liberalul a fost validat în funcția de vicepreședinte ANCOM FOTO Facebook
Liberalul a fost validat în funcția de vicepreședinte ANCOM FOTO Facebook

„Stimaţi colegi, îmi depun astăzi, după aproximativ 7 ani de zile, mandatul de parlamentar, îmi dau demisia din Parlamentul Românei şi vreau să vă mulţumesc, în aplauzele colegilor de la AUR, vreau să vă mulţumesc tuturor pentru suportul pe care mi l-aţi oferit în aceşti ani de zile în trecerea unor legi importante pentru România şi pentru toată munca colegilor din comisiile de specialitate cu care am colaborat excelent. Vă urez mult succes şi, în tot ceea ce înseamnă reglementare în comunicaţii, vreau să ştiţi că aveţi un om pe care vă puteţi baza în următorii ani”, a anunțat Pavel Popescu în plenul Camerei Deputaţilor.

Deputatul PNL și-a depus demisia din Parlament, după ce a fost validat pentru funcția de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. 

Pentru funcţia de vicepreşedinţi al Curţii de Conturi a fost validat Lucian-Ovidiu Heiuş.  

Ce venituri au membrii ANCOM și cei ai Curții de Conturi

Media salariilor lunare ale celor din conducerea Curții de Conturi sare de 25.000 de lei, ajungând până la circa 28.000 de lei, lefuri mult peste ale șefului statului, care a încasat lunar circa 15.000 de lei în 2022.

Președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, instalat la șefia instituției în epoca Dragnea, în 2017, a încasat în 2022 (anul fiscal aferent declarației de avere depuse în iunie 2023) 335.832 de lei, ceea ce înseamnă un salariul lunar net de aproximativ 28.000 de lei.  

Potrivit declarațiilor de avere ale foștilor șefi ai Agenției, președintele instituției câștigă lunar circa 50.000 de lei.

Mara Mareș, pe listă după demisia deputatului Pavel Popescu

Următoarea pe lista PNL pentru Camera Deputaților este Mara Mareș, șefa TNL. Astfel, Mareș ar urma să preia mandatul de deputat din partea PNL.  

După ce nu a prins un loc în Parlament, lidera organizației a fost numită și consilier de stat în timpul mandatului de premier al lui Florin Cîțu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite