Chiliman a fost sfătuit de Mircea Ionescu Quintus să nu demisioneze din PNL

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Andrei Chilimabn cere lămuriri privind demiterea sa de la șefia PNL București
Andrei Chilimabn cere lămuriri privind demiterea sa de la șefia PNL București

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a întâlnit, vineri, cu preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, care l-a sfătuit şi l-a rugat să nu plece din partid. Chiliman a subliniat că va lua o decizie după sărbătorile pascale.

"Domnul preşedinte, cu înţelepciunea pe care i-o cunosc şi cu amintirile multe care ne leagă, m-a sfătuit să rămân în PNL", a precizat Andrei Chiliman, la finalul întâlnirii, citat de B1 Tv.

El a precizat că a fost sfătuit să "vorbească" şi cu Ionel Brătianu.

"Voi pune cap la cap lucrurile şi voi lua o hotărâre pe care o voi anunţa imediat după Paşti", a spus Chiliman, care a precizat că se va sfătui inclusiv cu soţia sa.

Mircea Ionescu Quintus a declarat, la rândul său, citat de B1Tv, că un om politic, indiferent de emoţii, trebuie să pună interesul partidului mai presus de cel personal.

"În clipa de faţă, orice plecare a unui om de importanţa domnului Chiliman din partid ar însemna o descurajare pentru electoratul nostru. Sfatul meu a fost să fie puternic, să treacă peste acest moment", spus Quintus.

Citeşte şi:

Radu Câmpeanu: Chiliman nu trebuie să demisioneze, iar Antonescu trebuie să nu se mai repeadă

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite