Ceartă între Nicolicea şi Predoiu: „Ce spuneţi dumneavoastră e o mizerie de nedescris“. „Lipsa dumneavoastră de inteligenţă a depăşit graniţele ţării“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii Eugen Nicolicea (PSD) şi Cătălin Predoiu (PNL) s-au certat, miercuri, în timp ce discutau solicitarea DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a ministrului Rovana Plumb. Cei doi s-au jignit reciproc, pentru deputatul Nicolicea fiind deja un lucru aproape obişnuit.

Întreaga discuţia a plecat de la discutarea perioadelor de care au nevoie deputaţii jurişti să analizeze solicitarea DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a ministrului Rovana Plumb şi pe cea a întocmirii raportului, în varianta deputatului PSD, Eugen Nicolicea (preşedinte al Comisiei juridice), fiind nevoie de aproape 30 de zile. 

Redăm „dialogul“ între Eugen Nicolicea şi Cătălin Predoiu: 

Eugen Nicolicea: „Cred că un fost ministru trebuie să vorbească după ce se documentează. 

Cătălin Predoiu: Lecţiile dumneavoastră mă lasă rece, din mai multe motive, pe care nu le dezvolt. Eu ceea ce spun, şi e scris negru pe alb, e că Parlamentul a tergiversat orice discuţii, vot, orice avea legătură cu cererile Parchetului.

Eugen Nicolicea: Nu le ştiţi. Aţi vorbit de urmărirea penală a unui deputat, nu ministru. Recunoaşteţi că habar n-aveţi şi apoi...

Cătălin Predoiu: Impertinenţa, lipsa dumneavoastră de educaţie şi lipsa dumneavoastră de respect mă lasă rece. Credeţi-mă! Nu în această dezbatere doresc să intru (...) E evident pentru toată lumea că vreţi doar să trageţi de timp, dar asta nu se reflectă în niciun avantaj. 

Eugen Nicolicea: Sunt convins că vă lasă rece. La Coduri, de exemplu, aţi făcut o anumită chestiune. Aţi luat bani să creaţi un proiect. Proiectul respectiv l-aţi băgat şi e aşa de bun că e nevoie să-l modificăm, din nou. Deputaţii nu au imunitate, domnule fost ministru. Discutăm acum de un fost ministru. Ştiu că vă lasă rece, şi pe mine mă lasă rece, mai ales când văd cine a condus Justiţia în ţara asta. 

Cătălin Predoiu: Domnule preşedinte, doresc să vă spun doar atât: lipsa dumneavoastră de inteligenţă e egalată doar de lipsa de respect. Cu asta am încheiat pentru toate inepţiile pe care le-aţi spus în această comisie şi toate jignirile pe care le adresaţi colegilor

Eugen Nicolicea: Nu ne mai ţigănim, că lipsa dumneavoastră de inteligenţă a depăşit graniţele ţării. 

Cătălin Predoiu: Pur şi simplu faceţi de ruşine locul pe care îl ocupaţi. 

Eugen Nicolicea: Dumneavoastră nu aţi făcut doar locul de ruşine, ci aţi creat şi prejudicii pentru ţară.

Cătălin Predoiu: (...) Ceea ce spuneţi dumneavoastră e o mizerie de nedescris. Nu e deloc în conformitate cu adevărul“.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite