Ce îi răspunde AEP lui George Simion cu privire la solicitarea AUR de a verifica CNP-urile alegătorilor

0
Publicat:

Autoritatea Electorală Permanentă a respins joi acuzaţiile aduse de AUR în legătură cu integritatea procesului electoral, precum și solicitarea lui George Simion privind accesul la datele personale ale alegătorilor, argumentând că o astfel de cerere este ilegală și contravine legislației privind protecția datelor.

George Simion a lansat acuzații privind integritatea procesului electoral. FOTO arhivă Mediafax
George Simion a lansat acuzații privind integritatea procesului electoral. FOTO arhivă Mediafax

AEP atenţionează că lansarea în spațiul public internațional a acestor acuze nefondate, de rea-credință, fără nici o probă sau dovadă, reprezintă „un atac la stabilitatea instituțiilor - cheie ale statului român”. 

AEP a prezentat, într-un comunicat transmis joi, „toate explicațiile tehnice care desființează argumentele false prezentate de partidul AUR”, remarcănd și faptul că „președintele AUR a admis în primă fază validitatea procesului electoral”:

Din afirmațiile vehiculate de partidul Alianța pentru Unirea Românilor reiese că reprezentanții acestei formațiuni politice doresc să li se permită verificarea codurilor numerice personale (CNP) ale alegătorilor, fapt care depășește cadrul legal incident protecției datelor cu caracter personal.

• În ziua de duminică, 18.05.2025, reprezentatul partidului Alianța pentru Unirea Românilor a fost prezent în stația de prelucrare de pe lângă Biroul Electoral Central, a avut acces neîngrădit la sistemele informatice, a accesat sistemele în timp real, a verificat dacă datele generate în bazele de date sunt identice cu cele publicate pe https://prezenta.roaep.ro/prezidentiale18052025/, atât în ceea ce privește prezența la vot, cât și centralizarea datelor din procesele-verbale.

Operațiunile în Sistemul informatic de centralizare a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării (SICPV) au fost finalizate în data de 20.05.2025, ora 14:53, prin generarea Procesului-verbal privind rezultatul alegerilor pentru Președintele României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin - 18 mai 2025, iar Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) a asigurat preluarea prin Aplicaţia informatică pentru verificarea dreptului de vot (ADV), parte integrantă a SIMPV, a datelor alegătorilor potrivit programului de votare stabilit conform art. 5 şi 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2025, respectiv până cel târziu la data de 18.05.2025, ora 23:59, ora locală a României.

Datele cu caracter personal prelucrate prin intermediul ADV, precum şi jurnalele operaţiunilor efectuate de către operatorii de calculator în ADV sunt stocate de către compartimentele de specialitate competente din cadrul Autorităţii Electorale Permanente şi de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pe toată durata votării, precum şi pe durata prevenirii, combaterii şi sancţionării fraudelor electorale, cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2016/679 şi ale Legii nr. 190/2018.

„Aplicațiile informatice utilizate la alegerile prezidențiale din 2025 au îndeplinit toate exigențele legislative”

AEP a reluat îndemnul către alegători de a se informa corect și doar din surse oficiale pentru a evita încercările de manipulare a percepției acestora asupra integrității procesului electoral.

Autoritatea Electorală Permanentă a precizat, în același comunicat, că „sistemul electoral românesc este adaptat celor mai înalte standarde europene și internaționale în materie și oferă garanții de securitate la toate nivelurile, sistemele și aplicațiile informatice utilizate la alegerile prezidențiale din anul 2025, respectiv SIMPV, SICPV și ADV, au îndeplinit toate exigențele legislative, tehnice și operaționale, iar implementarea soluției tehnice de blockchain a făcut imposibilă apariția ingerințelor de orice fel în fluxul de date”.

„Informațiile false au doar obiectivul de a submina încrederea cetățenilor în instituțiile statului”

De asemenea, AEP subliniază că instituțiile implicate în organizarea procesului electoral din anul 2025 au luat toate măsurile pentru a asigura desfășurarea unor alegeri libere și corecte, fapt confirmat și de lipsa sesizărilor cu privire la incidente de tipul celor care ar fi putut denatura rezultatul scrutinului, atât pe parcursul derulării operațiunilor din secțiile de votare, cât și după încheierea proceselor-verbale și transmiterea și centralizarea acestora.

Totodată, datele oficiale ale birourilor electorale au arătat că nu au fost depuse contestații privind rezultatul sufragiului, fapt subliniat și în rapoartele observatorilor internaționali prezenți în secțiile de votare din țară și din străinătate. AEP atrage atenția că informațiile false lansate în spațiul public au doar obiectivul de a submina încrederea cetățenilor în instituțiile statului, fiind răspândite în mod iresponsabil chiar și în absența oricăror probe”, se mai arată în comunicat.

Amintim că AUR a acuzat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Biroul Electoral Central (BEC) că „refuză transparenţa şi blochează accesul specialiştilor AUR la verificarea corectitudinii alegerilor”

Curtea Constituțională a respins joi, 22 mai, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion și a validat rezultatul scrutinului.  

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite