Ce crede Mircea Geoană despre vizita lui Viktor Orban în Rusia: „Cu vizite sau fără vizite, condițiile politice pentru o soluționare politică nu s-au întrunit”

0
Publicat:

Înaintea summitului NATO de la Washington din această săptămână, care, de altfel, marchează aniversarea a 75 de ani de la înfiinţarea celei mai puternice organizaţii de securitate din lume, secretarul general adjunct Mircea Geoană a comentat vizita recentă a premierului ungur Viktor Orban în Rusia.

Mircea Geoană va fi prezent la summitul NATO de la Washington. Foto arhivă
Mircea Geoană va fi prezent la summitul NATO de la Washington. Foto arhivă

Comentariile critice la adresa iniţiativei premierului Ungariei, Viktor Orban, de a-şi asuma „o misiune de pace” şi a purta discuţii în acest sens cu Vladimir Putin, fără a avea vreun mandat din partea Uniunii Europene, nu s-au încheiat.

Mircea Geoană, în calitatea sa de secretar general adjunct al NATO, a explicat, însă, că astfel de acţiuni nu vor afecta în niciun fel unitatea liderilor NATO şi nici deciziile în ceea ce priveşte sprijinul acordat Ucrainei în faţa invaziei Rusiei, relatează Antena 3.

 „Vom continua să mergem în direcția susținerii Ucrainei. Ceea ce face un aliat în plan național, nu angajează NATO. Nu este o misiune care să aibă girul sau sancțiune din partea aliaților. Este un subiect politic.

Presa și comunitatea internațională le comentează, dar sub nicio formă asemenea gesturi nu afectează unitatea noastră. Vom continua să fim intransigenți față de Rusia pentru că, din păcate, Rusia și conducerea de la Kremlin au ales o politică pe termen lung de agresivitatea la adresa democrațiilor occidentale.

Și-au transformat statul, economia, politica externă, sistemul de apărarea într-o logică de confruntare cu occidentul. Consideră occidentul și NATO ca fiind adversarii lor. Nu suntem adversarii lor.

De îndată ce Rusia va sfârși acest conflict și va reveni la un comportament normal, vom fi primi interesați să intrăm într-un dialog.

Cu vizite sau fără vizite, condițiile politice pentru o soluționare politică nu s-au întrunit”, a declarat Mircea Geoană.

În ceea ce priveşte temele ce vor fi abordate în cadrul summitului de la Washington, el a precizat că este vorba despre situaţia generală de securitate şi întârirea apărării în zona Mării Negre, creşterea producţiei de apărare şi, evident, sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite