Ce căuta, de fapt, George Simion la hotelul unde se ținea ședința PSD pentru debarcarea lui Bolojan. Valeriu Nicolae: „A spus că vine înainte de a ști locația”
0Activistul Valeriu Nicolae a oferit explicații după apariția liderului AUR, George Simion, la hotelul din Timișoara unde avea loc o reuniune importantă a Partidului Social Democrat. Valeriu Nicolae susține că Simion nu a participat la întâlnirea social-democraților, ci a fost prezent la un curs organizat chiar de el.

Într-o postare publică, Valeriu Nicolae susține că Simion nu a participat la întâlnirea social-democraților, ci a fost prezent la un curs organizat chiar de el, desfășurat în aceeași locație.
„Habar nu am de ce a venit George Simion la Timișoara. El spune că a venit pentru un botez la Arad și că a zburat cu o seară înainte. Habar nu am cu cine s-a întâlnit Simion seara de vineri spre sâmbătă în Timișoara. Ceea ce știu însă sigur e că la hotelul unde era conferința PSD-ului a venit pentru că era cursul meu acolo. A spus că vine înainte de a ști locația”, a explicat activistul într-o postare pe Facebook.
Acesta afirmă că liderul AUR a ajuns la curs sâmbătă dimineața și a rămas acolo între orele 07:30 și 10:45, după care a plecat, cel mai probabil spre Arad.
Potrivit lui Valeriu Nicolae, Simion a participat la curs alături de un alt parlamentar AUR, profitând de o invitație gratuită. Activistul a precizat că a mai avut la cursuri reprezentanți din toate partidele politice și că este dispus să ofere aceeași oportunitate și altor lideri, inclusiv lui Nicușor Dan.
„Nu are legătură cu ședința PSD”
Valeriu Nicolae a respins ideea unei legături între prezența lui Simion și reuniunea PSD, precizând că evenimentul său fusese organizat cu mult timp înainte.
„Simion a spus că vine înainte de a ști locația (...) Aici aveți o poză care dovedește acest lucru. Știrile false sunt știri false indiferent dacă vin de la cei pe care îi iubiți sau de la cei pe care îi urâți”, a mai transmis acesta.
Activistul a oferit și detalii despre conținutul cursului, menționând că s-au discutat teme precum manipularea, limbajul corpului și justiția. În cadrul unui exercițiu de grup, Simion ar fi participat la o dezbatere despre o posibilă campanie anti-AUR.
Apariție surpriză a lui George Simion la hotelul unde PSD decide soarta guvernării
Prezența lui George Simion în hotelul unde avea loc ședința PSD a stârnit speculații, în condițiile în care social-democrații discutau strategia politică și posibilitatea retragerii sprijinului pentru guvernul condus de Ilie Bolojan.
Liderul AUR a negat orice implicare în discuțiile PSD, afirmând că a venit acolo pentru un botez. Totuși, Simion nu a menționat nimic despre un eventual curs.
„O să fiu naș la un botez, de asta am venit, era planificat de vreo două luni”, a declarat ieri Simion jurnaliștilor.























































