CCR: Pragul de 30% la referendum este constituţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean
Preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean

Curtea Constituţională (CCR) a respins joi sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind neconstituţionalitatea legii referendumului.  Astfel, magistraţii CCR au permis validarea referendumului cu un prag de 30%. Preşedintele Traian Băsescu este obligat să promulge legea în zece zile.

„Cu majoritate de voturi s-a respins sesizarea preşedintelui“, a anunţat preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea pe motiv că legea modificată ar permite posibilitatea adoptării, prin referendum, a unor măsuri lipsite de legitimitate populară. Totodată, el afirmă că pragul de 30% ar fi neconstituţional, deoarece manifestarea suveranităţii poporului se asigură doar prin participarea majorităţii cetăţenilor la consultarea populară, respectiv a 50% plus unu dintre alegători.

“Majoritatea decidentă trebuie să se raporteze la un anumit nivel de reprezentativitate sub aspectul participării la vot pentru ca hotărârea finală să se bucure de legitimitatea necesară, iar un prag de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente nu poate să confere o asemenea legitimitate”, precizează Băsescu.

Potrivit liderului de la Cotroceni, posibilitatea modificării Constituţiei sau demiterii preşedintelui României prin referendum cu un cvorum de 30% “ar însemna o gravă nesocotire a voinţei cetăţenilor prin al cărei vot majoritar a fost adoptată Constituţia sau a fost ales preşedintele României”.

Înainte de a sesiza CCR, preşedintele Băsescu a retrimis legea Parlamentului, spre a fi reexaminată, însă Legislativul a trimis-o înapoi la Cotroceni.

 Dacă CCR nu-şi va modifica decizia anterioară, şeful statului va avea la dispoziţie 10 de zile pentru a o promulga. Apoi, la un an de la promulgare, Guvernul poate organiza referendum pentru modificarea Constituţiei.

CCR ar fi trebuit să ia o decizie pe 23 octombrie, însă şedinţa de atunci a Curţii a fost amânată pentru astăzi, din lipsă de cvorum.

Preşedintele Traian Băsescu are termen 10 zile pentru a promulga noua lege a referendumului. „Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea“.

Noua  formă a legii va putea fi pusă în aplicare după un an de la promulgarea ei.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Dezbaterea sesizării lui Băsescu privind Legea referendumului, amânată pentru 14 noiembrie

Ponta, despre Legea Referendumului: „Este un abuz al preşedintelui“

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite